Prietenia la distanță: un concept realizabil, dar prea greu de întreținut

De Amalia Enache, pe Ultimul update Marți, 19 octombrie 2021, 13:56

Trăim într-o epocă în care este mai ușor ca oricând să ținem legătura unii cu ceilalți. Cu toate astea, prieteniile la distanță par tot mai greu de întreținut – necesită un efort emoțional mai mare decât interacțiunile noastre zilnice, pe care îl facem tot mai rar.

Scrisorile de la prințesa Marina Sturdza

„Iubita mea”… Așa își începea prințesa Marina Sturdza blajinele, lungile, splendidele scrisori electronice pe care mi le trimitea constant. „Un mic document pentru fiica ta” e titlul ce însoțește scrisoarea pe care mi-a trimis-o când a aflat că sunt însărcinată, o scriitură ce concurează cu cea mai bună literatură.

Când vedeam că am în căsuța poștală mesaj de la ea, inima mi se umplea imediat de bucurie și îl deschideam imediat, nerăbdătoare. Prințesa trăia între Londra, New York, România și Republica Moldova, călătorea des în toate părțile, mai ales pentru operele caritabile în care era implicată.

În ciuda oceanelor și continentelor așternute între, în ciuda perioadelor îndelungi în care nu ajungea uneori într-un loc, știa să-și țină mereu aproape prietenii. Când venea în România, ne vedeam imediat, dar deja nu aveam nimic de recuperat, ci doar de continuat, fiind în legătură permanentă.

La terase, la cine organizate de ea, la prieteni comuni, la Operă, la evenimente diplomatice, uneori mai simplu, la una dintre noi acasă, doar noi două, la ore târzii, vorbind despre toate. Ca în multe alte privințe, m-a învățat de fapt prin felul ei de a fi cum procedezi elegant în relații cu însemnătate, chiar dacă ele sunt la distanță.

Nu a existat gală pe care să o prezint, eveniment în care să am un rol, după care să nu-mi trimită o scrisoare cu concluziile ei. Mie și tuturor celor implicați, fiecăruia în parte. Mereu, în primul rând cu vorbe frumoase, sincere, căci avea capacitatea să vadă calitățile și binele din fiecare dintre cei pe care îi iubea. Nu omitea niciodată să facă asta, nu se lăsa luată cu altele, cu sfințenie și o disciplină uluitoare.

Eu altfel eram teribilă în privința prieteniilor la distanță!

Teribil de îngrozitoare! Nu-mi explic exact de ce, dar, dacă nu trăim prin preajmă, în ciuda sentimentelor puternice pe care le păstrez pentru un om, în ciuda dorului, încet-încet eu las să se aștearnă o tăcere, iar distanța se instalează deplin și concret.

O explicație ar fi că zilele mele, toate, sunt prea pline de întâlniri cu oameni, de vorbit, de taclale cu diverși care au mult mai puțină importanță sufletească pentru mine, dar cu care mă intersectez inevitabil, iar la această intensitate relațională cotidiană mie nu îmi rămâne energie pentru telefoane, e-mailuri, scrisori, mesaje.

Când rămân singură sau în familie, am nevoie și de liniște, am nevoie să domolesc acea avalanșă de comunicare, am nevoie și de momente de fără vorbe, de oameni concret lângă mine, cu tăceri care nu apasă pe nimeni, cu simțit mai mult decât vorbit, cu firesc, am nevoie adesea și doar să îmi aud gândurile.

Citește și: Augusta Lazarov: Cum se naște o emisiune TV?

Burnout în timp de pandemie

Perfecționismul, prieten sau inamic

Oportunitățile de carieră în noul context

Și n-am fost mereu așa de neîndemânatică în relațiile la distanță

Copil și adolescentă, trăiam în altă parte a țării față de verișoara mea primară, pe care o iubeam ca pe o soră mai mare, care îmi era model și cu care îmi petreceam doar verile, în cele mai frumoase vacanțe cu putință, la bunica noastră comună de la țară.

După lunile acelea împreună, în tot restul anului, ne trimiteam scrisori lungi, scrise de mână, în care povesteam de pe la școală, ce mai citeam, ne rămâneam cumva împreună scriind în detaliu ce ni se întâmpla. Știu că și timpul ne era mai lung atunci, îl aveam îndeajuns, nu trăiam cu viteza aceasta, aveam parte și de plictiseală și de „nimic de făcut”, nu aveam telefoane mobile să ne mănânce atâta vreme ca acum când stăm cu ochii în ele și vedem acolo atâtea și atâtea lucruri fără nicio importanță de fapt pentru noi.

Paradoxal este că acum avem toate mijloacele din lume să rămânem în contact unii cu alții, telefoane cu minute nelimitate, tot felul de aplicații de mesaje, zoom-uri, skype-uri, social media, dar nu cred că reușim mulți să păstrăm profunde relații la distanță. Ne mulțumim adesea să vedem ce au mai postat cei de departe, vedem secvențe cât durează un story, le comentăm scurt cu complimente banale și… cam atât.

Vă invit și pe voi să scrieți chiar zilele acestea o scrisoare

Cu prietenii mei care trăiesc în orașe de provincie din țară sau străinătate amân până la procrastinare momentul în care îi sun sau le răspund pentru că știu că se întind spre o oră cu poveștile, iar eu aș vorbi mai puțin. Am și prieteni foarte apropiați care în ultimii ani s-au împrăștiat prin toată lumea, în Portugalia, Spania, Franța, Belgia și chiar mai departe.

Preferăm cu toții să ne vizităm și să chiar petrecem timp împreună în locul conversațiilor de orice fel de la distanță. Dar mă provoc să nu uit cum proceda Marina și vă invit și pe voi să-i scrieți chiar zilele acestea cuiva cu însemnătate pentru voi, cu care nu ați mai vorbit de mult.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!