Monica Jitariuc: Cărți pe care să le citești iarna aceasta

De Monica Jitariuc, pe

Am fost o cititoare precoce, genul acela pe care părinții au învățat-o literele de mică, și poezii pe de rost – Cățeluș cu părul creț la 3 ani și Luceafărul până în 5.

M-am născut și am copilărit în cetate, în Sighișoara. Îmi aduc aminte când mama urca dealul spre casă și era ziua de salariu. În ziua aia aveam vreo 8 ani. Mi-a dăruit prima carte mai serioasă (prin serioasă mult timp am înțeles groasă, cu multe pagini): Aventurile lui Oliver Twist, de Charles Dickens. Îmi aduc aminte coperta, paginile. Apoi am plâns de am rupt cămașa la Cuore, inimă de copil. Dora Minodora și Luna Betiluna a fost așa, un fel de „snackable contentă cum l-am numi acum, deliciu între două tomuri.

Citește și: Solidaritate feminină

Mi-a plăcut mereu să citesc, pentru că era singurul timp pe care îl puteam petrece cu mine, nederanjată de nimic. Ca soră cea mai mare, într-o familie de patru copii, era multă treabă. Dar timpul de citit era încurajat, așa că refugiul a devenit la îndemână. Prima carte pe care am citit-o până s-a lăsat întunericul peste mine a fost Cireșarii, unul dintre volume. Apoi prima carte citită cu lanterna sub plapumă a fost Liceenii.

Din clasa a noua am dat la un liceu în care am și locuit patru ani, Școala Centrală, București. Singura ocupație era lectura. Când curtea mea era Parcul Icoanei, cadrul era perfect pentru a-mi cultiva grădina interioară, plivind emoție după emoție, smulgând buruieni prin exorcizare și adăugând răsaduri noi de empatie. Am considerat lectura esențială în viața mea, cred că este singura mea constantă plăcere dintotdeauna.

Citesc pentru că mi se pare un timp sacru, nederanjat, nesolicitat de nimeni altcineva

Citesc beletristică pentru a evada, este singurul remediu pe care l-am găsit pentru perioadele stresante, în afară de meditație și ceai de tei.

Citesc cărți de psihologie, pentru a mă vindeca, de sociologie, de antropololgie, pentru că sunt curioasă de orice.

Citesc, pentru că cititul este singura activitate la care pot sta atentă, nedistrasă. Nu am n pagini deschise în browser, ca pe net. Aici am atenția concentrată pe o singură pagină. Dau încet pagină după pagină, una câte una. O iau de la capăt, de sus în jos. Nu sar rânduri. Citesc tot. Termin (aproape) întotdeauna cărțile. Nu citesc coperta patru decât când ajung la ea, niciodată înainte. Nu-mi plac spoilerele și vreau să fiu tabula rasa când intru în carte. Citesc dimineața devreme, când mă trezesc, vreo zece-douăzeci de pagini și seara, înainte de culcare, întotdeauna tot pe-atât.

Citește și: Ce ai în cap nu îți ia nimeni

Cărți recomandate

Ce cărți am citit recent și mi-a plăcut vă las mai jos, poate vă inspiră. Dacă aveți recomandări pentru mine, le aștept la jitariuc@gmail.com.

  • Evgheni Vodolazkin – trei romane extraordinare prin felul în care cuvintele din ele reușesc să vindece (Laur), să picteze (Aviatorul) sau să cânte (Brisbane). Toate trei sunt meditații asupra timpului, memoriei și iubirii, vă vor face toamna mai frumoasă. (Editura Humanitas Fiction)

  • Delia Owens – Acolo unde cântă racii, natura și iubirea descrise pe o mlaștină din Carolina de Nord. Se citește pe nerăsuflate, un roman ușor, numai bun să vă aducă iubirea în toamnă. Va fi în curând și ecranizat de Reese Witherspoon ca producătoare. (Editura Pandora M)

  • Alain de Botton – O educație emoțională, despre inteligență emoțională, iubirea drept calitate, nu sentiment. (Editura Vellant)

  • Lavinia Braniște – Sonia ridică mâna și Tudor Ganea, 8

Să aveți o iarnă cu cărți!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro