O tânără mămică a povestit pe rețelele sociale o întâmplare din viața ei, cum o vizită la un fotograf i-a schimbat percepția asupra vieții.
”Mi-am rezervat o zi pentru a merge cu fiica mea la fotograf. Mai avea puțin și împlinea un anișor. Mi-am dorit să captez acest frumos moment.
Tânăra care a fotografiat-o pe micuța mea era foarte talentată. A avut răbdare și intuiție, a reușit să capteze personalitatea micuței mele.
Spre sfârșitul sesiunii, forografa m-a întrebat dacă doresc să apar și eu în poze. Mi s-a părut amuzant. Aveam un tricou jerpelit pe mine, părul strâns într-un coc dezordonat și nu purtam deloc machiaj. Nu aveam de gând să apar în nicio poză. Adevărul este că am avut un an greu. Nașterea fiicei mele a fost traumatizantă. Încă mă recuperam emoțional. Mi-era rușine că nu avusesem nașterea perfectă, nu reușisem să slăbesc și îmi lipsea încrederea în mine.
Ne-am uitat împreună la poze, am selectat câteva. Fiica mea se odihnea pe umărul meu, se plictisea și își sugea degetul mare. Fotografa s-a oprit și mi-a spus:
– Uită-te la ea! Uită-te la ochii ei!
M-a luat de mână și m-a îndreptat către zona de fotografiere. Am început să protestez că nu doresc să fiu fotografiată, că nu sunt pregătită pentru asta. Fotografa m-a ignorat total. A aprins luminile, mi-a spus să închid ochii.
În acel moment am uitat că sunt fotografiată. Mi-am simțit puiul aproape. Mi-am dat seama cât sunt binecuvântată că sunt mama ei.
Am auzit câteva clickuri și fotografa a venit la mine și mi-a spus:
– Ei nu-i pasă cum arăți. Într-o zi o să vrea să fii avut poze cu tine. Cu tine și ea. Nu contează dacă porți sau nu machiaj. Fă pozele astea pentru ea.
Mi-am dat seama că are dreptate. M-am gândit la bunica și mătușa mea, femei pe care nu am apucat să le cunosc pentru că au murit de tinere, răpuse de cancer la sân. Mi-am dat seama că îmi doresc ca fiica mea să își aducă aminte de mine, să nu îmi uite chipul. Chiar dacă mă va pierde mâine, la anul sau peste cincizeci de ani, fiica mea are nevoie de prezența mea, chiar și printr-o fotografie. ”
Sursa foto 123rf
Citește și O mamă i-a scris un sms fiului său mort. A rămas surprinsă când a primit răspuns