O vorbă veche spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie. Dacă ar fi să extrapolăm zicala, am putea afirma că în spatele oricărui tiran avid după pradă…
se află, de obicei, soţia lui, o persoană de zece ori mai periculoasă decât însuşi dictatorul. Istoria ne-a dat nenumărate exemple astfel încât să putem susţine acest lucru.
Postul de soţie de tiran nu este tocmai unul pe care să-l vezi în anunţurile companiilor de recrutare. Însă, odată ajunsă acolo, sunt lucruri mult mai profitabile şi poleite cu aur decât preluarea numelui de familiei a soţului influent.
Femeile acestea ar putea să-şi petreacă întreaga viaţă în compania unui bărbat nu tocmai plăcut, însă în schimbul acestui inconvenient, ele primesc palate, putere, trăind o viaţă somptuoasă, chiar şi atunci când lucrurile merg rău pentru ţara lor.
Jet-uri puse la dispoziţie, diamante şi bijuterii la care noi nu îndrăznim să ne gândim, conturi umflate în offshoruri sunt printre avantajele postului de primă doamnă, însă există întotdeauna o şansă mică ca pleaba să se răscoale, iar cele care conduceau lumea, să se trezească a doua zi cu funcţia de soţie de dictator înlăturat de la putere.
Morala este una singură: cine se visează soţie de tiran trebuie să aibă întotdeauna bagajele pregătite.
Citeşte continuarea pe verticalnews.ro