La cei 40 de ani impliniti pe 12 decembrie, actrita se bucura de viata de familie, insa declara ca doar actoria o incita la creativitate. Ultima ei provocare, rolul din comedia „Cum s-o dai sa fi e bine?”, promite sa te binedispuna!
Pe o scena in semiumbra, Jennifer Connelly canta amortit o melodie in ritmuri de jazz si blues. Poarta o rochie verde, sclipitoare, iar lumina ochilor ei domina incaperea. E o dulce plictiseala in vocea ei, care transmite totusi o sexualitate retinuta, plina de mistere. Era rolul ei � Emma Murdoch � din „Dark City” (1998), o interpretare de aproximativ zece minute, dar chiar acele zece minute de glorie. Pe mine, ca spectatoare, acesta a fost unul dintre rolurile care m-au redus la tacere. I-a urmat cel din „Requiem for a Dream”
(2000), unde aceiasi ochi minunati erau acum ai unei femei designer dependenta de heroina. Au urmat alte roluri demne de retinut: sotia unui schizofrenic („O minte sclipitoare”, 2001), o doamna obsedata de a-si castiga casa („House of Sand and Fog”, 2003), o jurnalista de investigatii despre traficul de diamante („Diamantul insangerat”, 2006), o mama care isi pierde fiul („Reservation Road”, 2007) si o femeie de stiinta care e nevoita sa infrunte un cataclism („The Day the Earth Stood Still”, 2008). Care a fost arma ei secreta in a cuceri audientele cu toate aceste roluri? „|mi place sa ma documentez despre rolurile pe care le joc. Citesc carti, articole, in functie de filmul in care ma implic”, a raspuns actrita intr-un interviu unei publicatii online.
TEXT: Cristina Murariu