Casă şi grădină: Cum distrugi buruienile?

De Libertatea pentru femei pe

Dacă florile tale preferate sunt sufocate de buruieni, este momentul să porneşti la atac! Nu te grăbi să foloseşti ierbicide chimice. Alege soluţiile ecologice şi grădina ta va străluci de prospeţime!
Buruienile cresc şi se înmulţesc mai repede decât orice plantă de cultură. Sapă de câteva ori pământul acoperit cu volbură sau pir şi le vei împiedica să mai încolţească. Este una din cele mai bune soluţii pentru ierburile anuale, care nu trebuie lăsate să înflorească şi să îşi scuture seminţele pe sol. Dacă ai tăiat cu sapa buruienile tinere, care nu au seminţe, le poţi lăsa să se usuce şi să se descompună în grădină, să îngraşe pământul. Dacă ierburile au deja seminţe, ar fi bine să le arzi, nu să le foloseşti la compost. Spre deosebire de buruienile anuale, cele perene au rădăcini foarte adânci, iar pentru stârpirea lor sapa nu este de ajuns.

► Smulge fir cu fir

Cea mai simplă metodă este să smulgi ierburile cu tot cu rădăcină, ori de câte ori apar. Înainte de a te înarma cu mănuşi să le pliveşti, udă bine grădina. Dacă rădăcinile rămân în pământul uscat, în câteva zile vor creşte buruieni noi.

► Acoperă pământul

Pregăteşte un amestec din paie, coajă mărunţită de copac şi frunze, pentru a acoperi pământul printre flori şi arbuşti decorativi. Fără soare şi lumină, seminţele de buruieni nu vor mai încolţi şi vei scăpa uşor de ele. Pe lângă acest beneficiu, mulciul din scoarţă păstrează umezeala şi substanţele hrănitoare în sol, fiind în acelaşi timp un element decorativ modern şi practic. Iarna, el protejează rădăcinile florilor de ger şi poate fi schimbat uşor peste un an sau doi.

► Protejează-te de vecini

Dacă buruienile ajung la tine în curte de la vecini, sapă un şanţ adânc şi îngust pe lângă gard şi acoperă-l cu folii groase din plastic. Umple apoi şanţul cu pământul săpat sau cu pietriş decorativ. Rădăcinile buruienilor nu vor mai putea trece prin zidul de plastic şi vei scăpa de invadatori.

► Foloseşte soarele

Astrul zilei îţi vine în ajutor, dacă vrei să scapi de ierburi pe o suprafaţă mai mică din grădină, spre exemplu un rond în care vrei să plantezi flori de vară. Sapă bine pământul şi udă-l din abundenţă. Acoperă suprafaţa săpată cu o folie de plastic şi îngroapă marginile în pământ, să nu intre deloc aer proaspăt. Lasă soarele să încingă solul şi să distrugă seminţele de buruieni timp de trei sau patru săptămâni. Apoi, poţi cultiva flori noi.

► Soluţii ecologice

Oţetul, turnat la rădăcina buruienilor, le arde, la fel ca şi maceratul de urzici. Pentru a-l pregăti, foloseşte 10 kg de urzici cu 10 l de apă, şi toarnă soluţia peste ierburi. Le va usca în câteva zile.

BURUIENILE DE PE CĂRARE

Dacă ierburile rele au cucerit cărările din grădină şi s-au infiltrat printre pietrele decorative sau prin crăpăturile trotuarelor din beton, cea mai bună soluţie este să le scoţi cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit. Poţi presăra sare pe ele sau apă clocotită, dacă în apropiere nu sunt plante decorative sau legume.

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge