Delta Dunării, locul de care te vei îndrăgosti iremediabil

De Revista Unica, pe Ultimul update Luni, 03 august 2020, 13:41

Turismul românesc oferă locuri fabuloase. Dintre toate însă, de Delta Dunării te vei îndrăgosti iremediabil.
De cum intri în Tulcea, mirosul de peşte îţi gâdilă nasul, iar vântul te îndrumă către Deltă, rezervaţie a biosferei şi parte din patrimoniul mondial UNESCO. În faţa ta se derulează case cu acoperişuri din stuf, pe al căror horn şi-au făcut cuib berze, garduri împletite din papură pe care stau agăţate tăblii ce te invită la cumpărat de momeală vie şi câmpuri de maci ale căror petale îţi fac cu ochiul de pe marginea şoselei. Delta îşi face apariţia la orizont ca o pată de cerneală căzută din peniţa lui Dumnezeu peste tempera verde. Îţi laşi maşina la Cormoran, păzită de câini vagabonzi, şi îţi continui călătoria pe apă. Doar aşa îţi poţi face drum către Rai – un păienjeniş de canale, lacuri şi insuliţe imposibil de numărat, care se întind pe o suprafaţă mai mare de 3500 de kilometri pătraţi. Şalupa nu are voie să depăşească 40 la oră. Este destul de rapid încât să ţi se facă frig. Cu toate acestea, laşi capul pe spate şi permiţi curentului să te mângâie, să te relaxeze pentru câteva clipe, după un drum deja lung de câteva ore. În stânga stuf, în dreapta stuf, iar la mijloc, cerul. Te învăluie calmul.

Ecoturism

Când ajungi la Complexul Holbina, după o oră şi 26 de kilometri pe apă, rămâi cu gura căscată, privind printre sălcii şi stuf apusul, când mov, când roz, când albastru. Este cea mai îndepărtată locaţie din Deltă, de pe braţul Sfântu Gheorghe. După ea nu mai există civilizaţie, ci doar vegetaţie luxuriantă, specifică pădurilor tropicale, aproape 300 de specii de păsări, peste 100 de specii de peşti şi peste 40 de specii de mamifere. Gazonul proaspăt tuns, moale şi cald, parcă ar fi o plapumă, iar muzica greierilor este uşor perturbată de câte un ţipăt răzleţ de pasăre zăpăcită. Complexul este construit pe o fostă cherhana. Aici se face ecoturism, adică un turism controlat, care protejează mediul, pentru că Delta oferă nouă luni de sezon cu o singură condiţie: să fie peşte în baltă. Nu este încurajat turismul de masă există numai 26 de locuri – şi este permis doar pescuitul sportiv, în sistem de catch & realease, adică să prinzi peştele, apoi să-i dai drumul. Unele mâncăruri tradiţionale deltaice sunt aproape arhaice, reţetele aparţin lipovenilor, stabiliţi în aceste locuri din secolul al XVII-lea. După ce vei gusta, vei visa şi noaptea la crapul pe varză, la saramura de somn, la ştiuca umplută sau la proţapul de crap. Turismul în Rezervaţie este mai scump decât în locaţiile populare, uşor accesibile. Să construieşti aici costă aproape de trei ori mai mult decât în oraş, pentru că materia primă este adusă pe apă. Şi curentul electric este aproape de două ori mai costisitor. Totul se ridică cu materiale tradiţionale (stuf, papură etc.), există un management al deşeurilor, iar deplasarea se face doar pe trasee prestabilite, 19 în total; se găsesc pe internet, pe site-ul rezervaţiei deltadunării.ro.

Dimineaţa pe baltă

Pentru a gusta din plin Raiul, este musai să te scoli cu pescarii, la 4:30, când se crapă de ziuă şi libelulele îşi fac zgomotoase raidul, două câte două, braţ la braţ, de parcă ar dansa. La Holbina este cea mai mare densitate de libelule pe metru pătrat din toată Delta. Ai voie să te aventurezi cu şalupa doar pe canalele principale. Pe bifurcaţiile mici ale apei, printre care te orientezi după cum stă stuful, pluteşti cu o bărcuţă în care intră maximum patru oameni. Când merge motorul, parcă toarce pisica. Din când în când, se opreşte pentru a fi descâlcit din brădişul care creşte nebun la fundul apei, dar lasă să iasă la suprafaţă doar florile mici şi albe, ca nişte gămălii de ac. Soarele răsare ca un bănuţ auriu, culorile invadează cerul, nu mai simţi nicio adiere, iar liniştea face timpul să stea în loc. Sunt sute de metri în care nu vezi în aer nicio mişcare, după care intri în armonie cu natura şi începi să zăreşti: un cioc de egretă care îşi face siesta la umbra papurei, o lebădă care păzeşte o intersecţie de alei lichide, un cormoran care calcă apa grăbit înainte să-şi ia zborul şi lasă în urma lui cercuri-cercuri, un pelican care stă mândru şi sătul pe un plaur mic şi mobil (insule plutitoare dintr-un amestec de rădăcini, ierburi, stuf, resturi organice şi sol) şi berze negre care taie văzduhul presărat de nori lăptoşi.

Stuf şi pescuit

Delta Dunării este cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri din lume, are peste 1500 de kilometri pătraţi.  La baza stufului plutesc nuferi albi sau galbeni, flori precum un ceasornic, boboci la orele dimineţii şi tolăniţi la soare până la amiază. Un şarpe mic, neveninos, ci sperios, face s-uri înot pe lângă barcă. Îţi treci mâinile prin textura blândă a apei, culegi un melc ascuţit, dar ai grijă să nu atingi şi-o broscuţă, gata să sară la cel mai mic clipocit. La început un punct negru, apoi mare cât o nucă, o barcă de pescari prinde încet-încet, contur. Momeala lor sclipeşte în lumină precum o stea căzătoare, iar mişcarea braţelor este singurul dinamism constant din acest colţ de Rai. Se pupă peştele, se face poză şi i se dă drumul. Mulţumită organizaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, pescuitul sturionilor a fost interzis pe o perioadă de zece ani, iar ştiuca nu mai poate fi pescuită industrial. Când se „amurgeşte”, după cum spune barcagiul înserării, lumina este roz, apa caldă, iar norii ce se reflectă în ea sunt pastelaţi ca într-un tablou de Matisse.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!