Lucian Barbu de la „Survivor România”, poveste impresionantă de viață

.
Lucian Barbu, unul dintre cei 12 Războinici de la „Survivor România” sezonul 2, difuzat la Kanal D, are o poveste de viață impresionantă. 

Lucian Barbu, în vârstă de 33 de ani, a trecut prin momente dificile încă de dinainte de a veni pe lume. Când mama sa era însărcinată în 3 luni, medicii i-au spus că nu va reuși să ducă sarcina la termen.

„Când mama era însărcinată cu mine, la 3 luni, i s-a spus că nu voi ieși viu. A fost o sarcină toxică. Doctorii i-au spus că nu voi supraviețui, că probabil va avorta la cinci luni. Însă a reușit să ducă sarcina la termen, chiar și așa, doctorii i-au spus că voi fi o legumă toată viață”, a povestit Lucian Barbu, potrivit Libertatea.ro.

Citește și: Cine este Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România, sezonul 2

Lucian Barbu: „Survivor România” va fi cea mai grea etapă a vieții mele

La 11 ani a fost diagnosticat cu hepatita A, însă Lucian a reușit să treacă peste toate momentele de cumpănă din viața lui și s-a ambiționat să se mențină sănătos.

„Sunt ambițios, chiar dacă nu am o genă foarte bună pentru sport. Am fost un copil slăbuț, bolnăvicios, dar am devenit bun cu multă voință și muncă. Mama a fost cea care mi-a spus de casting, deși mă tachina că nu pot trece de preselecții. M-am ambiționat. Mi-a spus să fiu eu, să îmi țin monstrul lăuntric în frâu”, a povestit Războinicul înainte de începerea show-ului.

Deși viața lui a fost marcată de acele momente dificile, Lucian, care acum este profesor de înot, consideră că cea mai mare provocare a vieții lui va fi „Survivor România”.

Citește și: Cine sunt Faimoșii și Războinicii de la Survivor România, sezonul 2

„Consider că această baie de foc prin care voi trece va fi cea mai grea etapă a vieții mele, un examen de care am nevoie pentru a reuși să ajung la un alt nivel de autocunoaștere și pentru a-mi clădi și mai mult caracterul”, a mai spus Lucian Barbu înainte de începerea competiției din Republica Dominicană.

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton