Joe Blackman, cunoscut datorită reality show-ului britanic „The Only Way Is Essex”, și partenerul său, Junaid Ahmed, se pregătesc de nuntă după doi ani de relație. Cererea în căsătorie a avut loc pe o plajă din Albania, iar fiul lui Joe, Daice, îl va conduce la altar.
Cuprins
Joe Blackman și Junaid Ahmed vor avea o nuntă care va îmbina elemente din cultura Bollywood cu tradițiile britanice
Joe Blackman și Junaid Ahmed sunt pe cale să își unească destinele într-o ceremonie spectaculoasă care va îmbina elemente din cultura Bollywood și tradițiile britanice. Nunta lor, așteptată cu nerăbdare, va fi prezentată în cadrul emisiunii „The Only Way Is Essex”, oferind fanilor o privire detaliată asupra pregătirilor și a momentului special. Potrivit Pro TV, marele eveniment va avea o semnificație și mai profundă pentru Joe: fiul său, Daice, în vârstă de șapte ani, îl va conduce la altar.
„Mi-ar plăcea foarte mult ca Daice să mă conducă la altar. Când i-am spus, acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus. Așa că, bineînțeles, mi-aș dori foarte mult să facă asta. Dar va fi un moment cu adevărat special, indiferent dacă o va face sau nu”, a declarat Joe.
Povestea de dragoste a celor doi a început în urmă cu doi ani, iar cererea în căsătorie a fost un moment de poveste. Pe o plajă din Albania, Junaid l-a luat prin surprindere pe Joe, organizând totul în cel mai mare secret. De altfel, i-a spus că participă la logodna altor doi colegi din emisiune, James Bennwith și Jodie Wells. Doar când a auzit discursul emoționant al partenerului său, Joe a înțeles că este vorba despre propria lor logodnă. „Am fost atât de emoționat încât abia am reușit să procesez ce mi-a spus Junaid”, a mărturisit acesta.
„Nimeni nu vrea să trăiască o minciună”
În plus, logodna lor a intrat în istorie ca fiind prima logodnă gay multirasială prezentată într-un reality show, un moment semnificativ pentru reprezentarea comunității LGBTQ+ în media. „Când eram copil, îmi doream foarte mult să văd așa ceva la televizor. Evident, vremurile s-au schimbat foarte mult, dar acum 20 de ani, când aveam opt ani, nu m-am gândit niciodată că așa ceva va fi cu adevărat posibil. Nu am crezut niciodată că vom vedea asta la televizor. Faptul că au trecut 20 de ani, iar eu și Junaid facem asta, este cu adevărat plin de satisfacții. Cred că am contribuit la schimbarea lumii. Este puțin dramatic spus, dar simt că am făcut-o”, a declarat Joe.
În spatele bucuriei lor de acum, Joe ascunde o poveste personală care inspiră curaj și autenticitate. Tată al unui băiețel dintr-o relație anterioară cu o prietenă din copilărie, Joe a recunoscut că a știut dintotdeauna că este gay, dar a încercat să își ascundă orientarea sexuală. Relația sa de șapte ani, marcată de despărțiri și împăcări, l-a făcut să creadă că își poate construi o viață de familie în acest fel. Totul s-a schimbat odată cu venirea pe lume a lui Daice, moment în care Joe a realizat că nu poate trăi o viață care nu-l reprezintă.
„Nimeni nu vrea să trăiască o minciună. Eu am făcut-o. Am fost într-o relație cu o femeie, am avut un copil și am crezut că acesta va fi drumul meu și că așa va arăta viața mea. Dar, imediat ce l-am avut pe fiul meu, mi-am dat seama că nu aș vrea niciodată ca el să crească și să trăiască o minciună”, a povestit Joe.
Foto: Instagram
Ultima modificare septembrie 22, 2026 4:51 pm