Cabral și Andreea Ibacka se pregătesc să devină părinți pentru încă o dată. Însă ce părere are Namiko, fetița lor, despre acest lucru?
Namiko este o fetiță extrem de energică, după spusele părinților ei, iar din toamnă va avea „ajutoare”, când se va naște fratele sau sora ei. Când Andreea Ibacka a aflat că este însărcinată, Namiko avea 2 ani și o lună. A crezut că este mai bine să aștepte pentru a-i da vestea și lui Namiko.
„Evident, nu ne-am putut abține, eram prea curioși să îi vedem reacția și prea nerăbdători să povestim despre bebe”, a zis Andreea. „Namiko a fost megadulce și a anunțat mai departe întreaga familie că ea e sora lui bebe din burtică. Ba chiar a făcut rapid și planul pe termen mediu (organizată fiind, ca mine), a stabilit o serie de activități pe care le vor face împreună”.
Activitățile pe care Namiko vrea să le realizeze cu cel mai nou membru al familiei sunt diverse: „vor merge în parc la mașinuțe, se vor uita la desene animate, vor prinde împreună muște, vor mânca alune, la fel ca veverițele – Namiko negustând alune în viața ei”, după cum a povestit Andreea.
„Interesul lui Namiko față de burtică este mare, e curioasă, mă tot întreabă când îl scoate doctorul pe bebe”, a mai spus ea. „Recent i-am arătat o ecografie 4D, destul de clară, dar fiindcă ea se aștepta la o poză în toată regula m-a anunțat cam dezamăgită că «bebe nu e gata». Just, de altfel”.