„Bunica mea avea două camere. În una dintre ele a stat bunicul meu care a murit când aveam eu 5 ani. Am avut o singură pernă în casă. Acum am tendința să cumpăr multe perne. Pe bunica mea o chema Suzana. Eu pe părinții mei îi vedeam o dată sau de două ori pe an, mă duceam doar în vacanță la ei. Eu eram un copil lipsit de apărare”, a povestit medicul.
„Aveam eu mamă, tată, dar erau la 500 km. Ei stăteau la Piatra Neamț, iar noi la București. Bunica era foarte săracă. Ei știau asta. Părinții mei trimiteau bani, dar puțini. Ei lucrau într-un sanatoriu în vârful unui munte și erau rpți de realitatea asta, că copilul crește, că ăi trebuie astăzi un pantof și mâine doi. Am fost neastâmpărată, dar cu extrem de mult bun simț, fiindcă știam că nu are bani”, a completat dr Pop.