Mirabela Dauer (74 de ani) a readus în discuție, în cadrul unui podcast găzduit de Horia Brenciu, un un episod extrem de delicat din viața ei – cancerul la rinichi cu care s-a luptat în urmă cu aproape cinci ani.
În 2017, îndrăgita interpretă de muzică ușoară românească a descoperit că are cancer la rinichi. Artista spune că la momentul respectiv a fost abandonată de unele persoane pe care le considera apropiate. În plus, mulți nici nu credea că se va mai recupera după operație.
“M-a întărit Dumnezeu. E singurul care a stat lângă mine. Am avut 2-3 persoane care au stat lângă mine, dar aia e altceva, e sufletul meu, prietenii mei câțiva. Prietenii ăia, hora aia mare de prieteni care stăteau, ciuguleau în jurul meu a dispărut. S-au gândit că dau colțul și la ce să o mai băgăm în seamă. Și când am revenit… pentru că eu plecasem. Avem speranța că voi trece peste boală” - i-a povestit Mirabela lui Horia Brenciu.
Marea artistă a spus că doctorului care i-a descoperit cancerul, care îi este și foarte bun prieten, i-a fost foarte greu să-i dea îngrozitoarea veste. “Doctorul meu, care de fapt, e un prieten foarte bun, care are 38 de ani, Andrei, el a descoperit. Când mi-a zis era mai prăpădit ca mine, era praf, se dădea de ceasul morții. Și a venit într-o sâmbătă la mine și mi-a zis «fată, ai cancer!». La care eu, în inconștiența mea normală, zic - da și ce facem acum? Eu zâmbind, iar el se gândea dacă mai sunt normală sau am avut un șoc.”
Mirabela Dauer (74 de ani) a readus în discuție, în cadrul unui podcast găzduit de Horia Brenciu, un un episod extrem de delicat din viața ei – cancerul la rinichi cu care s-a luptat în urmă cu aproape cinci ani.