Magda Pălimariu (42 de ani) s-a căsătorit weekendul trecut. În mediul online, prezentatoarea rubricii meteo a știrilor Pro TV a publicat primele fotografii de la eveniment.
„Despre acest weekend 🤍🎉🎊”, a scris pe Instagram, în dreptul unui videoclip.
Magda a purtat două rochii. Una dintre acestea a avut un umăr gol, iar cea de-a doua a fost mulată, cu mâneci lungi, umeri bufanți și un decolteu în formă de inimă îmbrăcat în dantelă.
Prezentatoarea și-a accesorizat prima ținută cu o tiara, iar pe cea de-a doua cu o diademă cu perle.
Acesta este cel de-al doilea mariaj al jurnalistei. „Relația cu fostul meu soț a durat cinci ani, iar căsătoria noastră un an”, mărturisea Magda în noiembrie 2017, pentru Click!.
„Nu mi se pare că este o perioadă foarte scurtă și nu cred că ceilalți patru ani petrecuți împreună se anulează în favoarea unui an în care am fost căsătoriți cu acte. A fost o relație extraordinară”, a încheiat atunci.
„Peste divorț și alte momente grele de genul acesta cred că putem trece cu adevărat abia după ce reușim să ne cunoaștem pe noi înșine”, mai spunea prezentatoarea TV în februarie 2021, pentru revista Avantaje.
„Atunci când realizăm că puterea vine din interiorul nostru, că la noi este cheia pentru a merge mai departe. Dar e nevoie de timp și de maturizare pentru asta”, a adăugat.
Magda Pălimariu (42 de ani) s-a căsătorit weekendul trecut. În mediul online, prezentatoarea rubricii meteo a știrilor Pro TV a publicat primele fotografii de la eveniment.