Liliana Ștefan a trecut printr-o transformare radicală după separarea de Dan Bittman. Aceasta a povestit cum a reușit să depășească momentele dificile, subliniind faptul că a ales drumul psihologiei într-o perioadă complicată.
Cuprins
Cuprins
Liliana Ștefan, decizie importantă după separarea de Dan Bittman
Liliana Ștefan, fosta parteneră a lui Dan Bittman și mama celor trei băieți ai acestuia, este exemplul perfect al curajului și al transformării personale. După despărțirea de artist, aceasta a făcut o schimbare radicală de carieră, îndreptându-se către un domeniu care o pasionează: psihologia și psihoterapia.
Într-un interviu acordat Cancan, Liliana Ștefan a mărturisit că această alegere profesională a fost determinată de o nevoie personală profundă: „Direcția către domeniul psihologiei și psihoterapiei a venit tot dintr-o nevoie personală. Eram într-o perioadă din viața mea în care nu mă simțeam deloc bine. Nici fizic, nici psiho-emoțional, așa că a trebuit să înțeleg ce se întâmplă cu mine și să repar. Astfel mi-am început studiile și călătoria către ceea ce am devenit acum: psiholog clinician, psihoterapeut integrativ și terapeut somatic”.
Astăzi, fosta parteneră a lui Dan Bittman nu doar că și-a transformat propria viață, dar ajută și alte persoane să se redescopere și să își vindece traumele. Ea activează ca psiholog clinician și psihoterapeut, fiind singura profesionistă din România acceptată în prestigioasa Asociație Europeană de Psihoterapie Corporală.
„Profesez în cadru clinic folosind principiile minte-corp, unde contează atât povestea din spatele unei traume, dar și ceea ce are corpul de «spus»”, a explicat ea.
Despre meseria de psihoterapeut
Meseria de psihoterapeut nu este ușoară, iar Liliana nu se ferește să recunoască acest lucru.
„Da, poate fi solicitant uneori să fii expus la suferința altora. Când lucrezi cu poveștile, durerile și vulnerabilitățile, ești atins inevitabil ca om. De aceea, formarea ca psihoterapeut este una riguroasă și presupune ani de studiu, practică și supervizare”, a declarat ea.
Pentru a-și păstra echilibrul emoțional, Liliana pune accent pe organizare și pe o disciplină bine definită.
„Pentru mine funcționează să am o foarte bună planificare a activităților și a timpului. Nu cred că ideea este să le fac perfect pe toate, ci să fac cât pot eu de bine la momentul respectiv”, a adăugat Liliana Ștefan.
Citește și: Codruța Filip a recunoscut că a mers la psiholog după divorțul de Valentin Sanfira: „E ok să ceri ajutor”
„Cutiuța Muzicală”, un proiect inspirat de dragostea pentru copii
Pe lângă cariera de psihoterapeut, Liliana Ștefan este cunoscută și pentru „Cutiuța Muzicală”, un proiect care a luat naștere din dorința sa de a crea o conexiune specială cu primul său fiu, Alex.
„Cutiuța Muzicală este și va fi întotdeauna parte din mine. A apărut dintr-o nevoie personală, aceea de a crea conexiune cu primul meu fiu, Alex. La început el a fost inspirația acestui proiect, apoi și frații lui, Patrick și Marc”, a povestit ea.
De-a lungul timpului, cei trei băieți i s-au alăturat în dezvoltarea acestui proiect, contribuind la crearea de conținut muzical pentru diverse musical-uri pentru copii.
„Atât el, cât și Patrick, au contribuit alături de mine și la realizarea conținutului muzical pentru câteva musical-uri pentru copii”, a explicat Liliana Ștefan.
Liliana Ștefan, despre provocările maternității
Ca mamă, Liliana a trecut prin momente dificile, dar și pline de învățăminte. Ea își amintește cu emoție situații critice din copilăria băieților săi: „Îmi amintesc când prin parc unul din ei și-a spart capul, sau când altul avea febră mare, pe altul îl durea burtica… Treceam prin toate stările posibile”.
Pentru fosta parteneră a lui Dan Bittman, familia rămâne cel mai important aspect al vieții ei.
„Cea mai puternică, dar și cea mai vulnerabilă m-am simțit și mă simt în tot ceea ce ține de băieții mei”, a spus ea, demonstrând cât de profundă este legătura cu copiii săi.
Privind în urmă, Liliana Ștefan consideră că fiecare etapă a vieții sale a fost o lecție valoroasă. Pentru ea, înaintarea în vârstă nu este un motiv de regret, ci o oportunitate de creștere.
„Cred că nu am pierdut nimic esențial, doar am adăugat straturi de cunoaștere și experiență. Nimic din ce sunt azi nu ar fi fost posibil fără cine eram la 20 de ani, apoi la 30, 40, 50”, a explicat ea.
Cât despre schimbările din societate, Liliana Ștefan crede că atât femeile, cât și bărbații, au capacitatea de a se adapta vremurilor.
„A spune că femeile au pierdut ceva în ziua de azi este o generalizare cu care eu nu rezonez pe deplin. Femeile, ca și bărbații, se adaptează timpurilor pe care le trăiesc”, a concluzionat ea cu optimism.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Liliana Ștefan
Sursă foto: Facebook, Instagram
Ultima modificare mai 21, 2026 6:31 pm