Jorge a părăsit Survivor România 2023, după o accidentare gravă la unul dintre picioare. Artistl s-a ales cu o ruptură de menisc la piciorul stâng și, deși și-ar fi dorit să-și continue traseul în competiție, a fost nevoit să renunțe și să se întoarcă în România.
Cântărețul se află acum în tratament pentru ruptura de menisc și a fost invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță pentru a vorbi despre experiența sa la Survivor.
Întrebat de Cătălin Măruță cine crede că va câștiga Survivor 2023, Jorge a spus că Ștefi ar putea fi un posibil învingător anul acesta.
“Așa cum am dat și banderola când am ieșit din competiție, i-am dat banderola lui Ștefi... Eu cred că Ștefi are toate calitățile... Bine, mai sunt și alții acolo, mai sunt și de la Războinici, dar m-ai întrebat doar de faimoși. Eu cred că Ștefi merită să câștige Survivor 2023. Are toate calitățile. Are mentalitate de campion. Eu cu ea mă conectam mereu înainte de probe, aveam dorința aia arzătoare să dăm totul pentru puncte, să ajuți ceilalți colegi să se autodepășească. Eu pe Ștefi o văd o tipă competitivă, la locul ei, cu foarte mult bun simț și matură, în ciudat faptului că mulți de acolo o consideră un copil. Ea nu e un copil, are 25-26 de ani și e foarte precisă.” – a spus artistul.