Interviu Exclusiv. Răzvan Ciobanu: ”Nefericirile mele se bazau mai degrabă pe eșecurile sentimentale”

De Unica.ro pe
Într-un interviu acordat în 2011 revistei Unica, Răzvan Ciobanu a vorbit despre o perioadă grea a vieții sale, despre modă, despre prieteni și despre viața lui sentimentală. 

Răzvan a vorbit despre problemele financiare și despre o prietenă pe care nu a numit-o, dar despre care spune că l-a dezamăgit.

Dacă până la 32 de ani nu am simțit lipsa banilor sau nu am știut ce înseamnă să nu-ți întindă nimeni o mână de ajutor, între 32 și 35 am descoperit că lumea în care trăiam era o lume asemănătoare celei din «Alice înȚara Minunilor». Basmul meu e să fac haine, să vânez lucruri cool, să fac oamenii să poarte cu mândrie o haină. Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an sau doi că o să fiu din nou fericit, nu aș fi crezut că am vreo șansă. Înainte credeam că nu pot fi fericit decât dacă am lângă mine un om cu care pot să construiesc lucruri. Am avut puține relații stabile, lungi, e adevărat, dar în niciuna nu m-am simțit în siguranță. Nu am simțit că omul de lângă mine vrea să construiască ceva cu mine, ci mai degrabă prin mine. Nu m-am simțit manipulat, am făcut lucrurile pe care le-am făcut pentru că am vrut. Înainte, eram nerecunoscător. Poate că asta era lecția pe care trebuia să o învăț. Mă gândeam că nu e mare lucru să ai talent sau ca femeile să fie înnebunite de rochiile pe care le faci. Înainte, îmi mergea bine din punct de vedere financiar, dar tot timpul aveam un motiv de nefericire. Nefericirile mele se bazau mai degrabă pe eșecurile sentimentale. Cea mai bună fostă prietenă a mea mi-a spus un adevăr, probabil singurul pe care l-a zis în relația noastră de 20 de ani de prietenie „Nu o să poți să le ai pe toate niciodată. Dacă îți dorești o familie, o familie însemnând un iubit cu care să fiu fericit, dar și o carieră strălucită de designer, nu o să le poți avea pe amândouă.” N-am crezut-o. Acum sunt sigur că avea dreptate. Sunt fericit că pot să bucur femeile din nou cu rochiile mele și că am descoperit că nu trebuie să fiu cel mai bun iubit de pe fața pământului sau să cred orbește în oamenii care spun că-mi sunt prieteni.

Întrebat despre cea mai mare greșeală pe care a făcut-o, Răzvan Ciobanu a răspuns: ”Greșeala de business pe care am făcut-o a fost Preciouss; chiar dacă colecțiile erau din punctul meu de vedere perfecte, modul în care nu s-a ocupat nimeni de businessul meu, că doar aveam un partener care trebuia să se ocupe, m-a adus la faliment. În momentul de față, prieten este pentru mine doar un cuvânt. Eu cred că unui prieten trebuie să-i accepți toate defectele. E ca într-un mariaj. Îți alegi bărbatul pentru că este frumos, bun la pat, are grijă de tine, dar nu-ți place pentru că-și aruncă șosetele prin casă. În momentul în care încerci să schimbi lucrurile astea, ai o problemă. Dacă la început nu te-a deranjat pentru că erai fas – cinată de el, dar apoi aceste lucruri încep să te deranjeze, mariajul tău eșuează. Așa este și într-o relație de prietenie. Prietenii trebuie să-i iei exact așa cum sunt.

Interviu Exclusiv. Răzvan Ciobanu: ”Nefericirile mele se bazau mai degrabă pe eșecurile sentimentale”

În ce privește relația cu Irina Schrotter, designerul spunea: ”Cu Irina vorbesc, îi cer sfaturi, dar undeva pe drum ne-am pierdut cumva. Toate colecțiile desenate și supravegheate pen – tru brandul său mi-au produs o imensă plăcere. Orice fel de relatie cu mine, de prietenie sau profesională, a fost greu de dus în ultimii doi ani. Irina a făcut eforturi pentru a păstra un echilibru. Dacă acesta s-a rupt a fost vina mea și nu mă refer aici la business.

Răzvan a mai lucrat si pentru Viviene Westwood, însă a recunoscut că nu era un job așa de glamour cum s-ar fi putut crede:  ”Știi, dacă le spun oamenilor că lucrez pentru Viviene Westwood li se pare «wow». Ei bine, nu. La Westwood desenam căptușeli și eram plătit mizerabil.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro