Mimi, cea mai de succes influneceriță din România, a reușit să scape de depresie la un an după despărțirea de Sebastian Dobrincu.
Mimi și Dobrincu au format un cuplu timp de doi ani, însă relația lor s-a încheiat definitiv în toamna lui 2021.
Mimi a vorbit recent în mediul online despre cât de greu i-a fost să treacă peste despre dureroasa despărțire de Sebastian. “Anul trecut am trecut prin cea mai grea perioadă din toată viața mea. Am plâns 136 de zile la rând. Da, le-am numarat pentru că mă întrebam tot timpul când o să se termine. Nu era vina nimănui că eram așa, nici măcar a mea pentru că nu alegeam în mod conștient să fiu tristă. Într-o dimineață, după multe discursuri și cărți ascultate despre cum funcționează mintea și ce înseamnă depresia, m-am trezit repetându-mi în minte “break the cycle” - atunci am înțeles ca depindea de mine sa opresc tristetea în care trăiam” – a dezvăluit influnecerița într-o postare pe Instagram.
„Am devenit conștientă de faptul că tipare mentale greșite mă făceau să cred că voi fi iubită și apreciată doar dacă sunt victimă, așa că mă complăceam în acest rol în mod involuntar pentru că ăsta era limbajul de iubire pe care îl învățasem în copilărie. Cu alte cuvinte, pentru că aveam nevoie de iubire atunci când eram mică dar nu știam cum să o cer, creierul meu a inventat un mod simplu prin care să o obțină instant: victimizarea. Procesul petrecându-se în subconștient, a stat ascuns mult timp până am reușit eu să îl văd. În momentul în care am realizat că mintea mea mă sabota și mă făcea să fiu tristă, atunci, pentru mine viața s-a schimbat radical. A trecut aproape un an de când am intrat în procesul de vindecare” – a completat Mimi.
Video recomandat: