Ilie Năstase, cadou spectaculos pentru aniversarea soției, Ioana

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 16 septembrie 2022, 10:31

Ilie Năstase și Ioana Simion formează un cuplu din vara anului 2018. S-au căsătorit civil după nici un an de relație, în aprilie 2019, iar cununia religioasă au făcut-o în vara anului 2020. Cu ocazia aniversării de 46 de ani, Ioana ar fi primit de la fostul jucător de tenis un cadou spectaculos.

Ilie Năstase, cadou spectaculos pentru aniversarea soției, Ioana

În mediul online, Ioana a publicat un selfie dintr-un Range Rover Evoque, pe care afaceristul i l-ar fi oferit, relatează Click!. Ioana nu a precizat, însă, că ar fi primit automobilul de la soț. În descrierea fotografiei a scris doar: „Noul Range Rover… o bijuterie!”. Un astfel de model de mașină are prețuri care pornesc de la 37.000 de euro.

Ioana a avut două încercări de a se despărțit de fostul jucător de tenis, una în primăvara și una în toamna anului trecut. La ambele a renunțat ulterior.

Ilie Năstase Ioana Simion NăstaseIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 7)

„Da, așa este, am renunțat. Dar nu aș vrea să creadă lumea că am făcut asta cu vreun interes. Voi spune la momentul potrivit care sunt motivele, țin de Ilie. Sunt foarte importante pentru mine”, a spus Ioana Simion, pentru Click!.

„Ilie nu are pe nimeni, deși e înconjurat de mulți prieteni. Dacă într-o zi pică din picioare, nu are cine să-l ducă la spital, darămite să mai cheme ambulanța. Ioana e mereu lângă el. Ioana are o inimă bună”, declara un apropiat de-al perechii în martie 2022, tot pentru Click!.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Ioana Năstase, agresată de o femeie într-un restaurant din București. „Sunt șocată”

Citește și: Brigitte Pastramă, declarații surprinzătoare despre fostul mariaj cu Ilie Năstase

Citește și: Ce mari au crescut și ce frumoase sunt fiicele lui Ilie Năstase

Ilie Năstase a mai fost căsătorit de patru ori

Prima soție a lui Ilie Năstase a fost modelul belgian Dominique Grazia. Fostul cuplu s-a căsătorit în anul 1972 și a divorțat 10 ani mai târziu, în 1982. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Nathalie.

Doi ani mai târziu, fostul jucător de tenis s-a recăsătorit cu actrița Adelaide Alexandra King. Perechea a adoptat doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas și Charlotte. Ilie și Alexandra au fost căsătoriți timp de 18 ani, iar copiii lor au rămas în grija mamei după divorțul din 2002.

Timp de șase ani, din 2004 până în 2010, sportivul a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Împreună au doi copii, două fiice, Alessia și Emma. Din 2013 până în 2018, Ilie Năstase a fost căsătorit cu Brigitte Sfăt, iar în 2019 s-a căsătorit cu Ioana Simion.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!