Gina Pistol (40 de ani) și Smiley (37 de ani) au devenit părinții unei fiice, Josephine Ana, pe 9 martie 2021. Prezentatoarea TV și artistul formează un cuplu de mai mulți ani, însă abia la finalul lui 2019 și-au confirmat relația.
„Lucrurile s-au legat foarte natural între noi în momentul în care amândoi am fost singuri”, mărturisea Gina anul trecut, pentru Unica. De curând, prezentatoarea TV a dezvăluit cine vor fi nașii lui Josephine, dar și o poveste haioasă despre micuță.
După ce în presă s-a speculat că nașul lui Josephine va fi Adrian Sârbu, Gina Pistol a clarificat zvonurile. „Nașul fetiței nu o să fie Adrian Sârbu, ci o prietenă din Timișoara, Diana, cu soțul ei. Fetița nu o să aibă două perechi de nași sau mai multe, ci una singură”, a mărturisit Gina Pistol pentru Playtech.ro.
„Sunt cu fiica afară. Aștept să adoarmă ca să-i pot tăia unghiuțele. Cresc unghiuțele astea cu o viteză incredibilă. Bine, bietul copil abia s-a trezit. A dormit toată noaptea, până la 9 dimineața, a mai dormit pe urmă până la 11:30 și eu tot vreau să adoarmă. Da, măi, ce voiam să vă întreb.”
„De ce zâmbesc bebelușii [privind într-un punct fix]? Am văzut la Josephine asta. Se uită într-un punct în casă și zâmbește de parcă cineva se scălămbăie în fața ei, [de parcă] se joacă cu ea. Dacă mă rotesc, ea tot în punctul ăla se uită. E ciudat. Bine, ziua e amuzant. Mă uit și eu spre îngeraș, [asta] sper că e!”
„Zâmbesc și eu. Dar seara, când suntem singure acasă, nu mai e atât de amuzant. Uneori se uită peste umărul meu, se oprește din mâncat și râde așa cu sunet. Mă uit, nu-i nimic. Copiii, bebelușii, nu fac diferența între bine și rău, sper totuși să fie îngerași”, a mărturisit prezentatoarea TV în mediul online.
Gina Pistol (40 de ani) și Smiley (37 de ani) au devenit părinții unei fiice, Josephine Ana, pe 9 martie 2021. Prezentatoarea TV și artistul formează un cuplu de mai mulți ani, însă abia la finalul lui 2019 și-au confirmat relația.