Flavia Mihășan a revenit în televiziune, după o pauză de aproape patru ani. Asistenta tv în vârstă de 38 de ani s-a întors la Antena 1.
Fosta vecină de la „Neatza cu Răzvan și Dani” s-a întors la matinal, însă nu va putea fi văzută zilnic, ci doar în ediția de duminică a emisiunii.
Flavia Mihășan a revenit cu forțe proaspete, plină de energie, pentru a completa echipa „Super Neatza de weekend”. Aici, asistenta va prezenta rubrica meteo.
După ce a avut prima apariție pe micile ecrane, asistenta a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a povestit despre prima zi, după o lungă pauză.
„Am lipsit multă vreme. Mult, dar cu motivele cele mai întemeiate din lume. De ceva timp, însă, am simțit că mă pot desprinde ușor, ușor de rutina cu care m-am obișnuit în ultimii ani așa că am trimis o intenție în univers și am revenit în echipă. De aici încolo ne vom vedea mult mai des și abia aștept”, a scris Flavia pe Instagram.
Flavia Mihășan a părăsit emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, cu puțin timp înainte de a deveni mamă pentru prima dată, în anul 2019.
Dansatoarea și iubitul ei, Marius Moldovan, au devenit părinții unui băiețel în iunie 2019, pe care l-au numit Carol. Doi ani mai târziu și-au întâmpinat și cel de al doilea copil, tot un băiețel, pe care îl cheamă Tudor.
Video recomandat: