Cel mai dificil moment de până acum a fost prima lui febră. Un episod pe care l-am trăit chiar înainte de sfârșitul anului, când, din cauza unei mici infecții, a făcut febră într-o seară, 40,4 grade, de am zis că înnebunim amândoi. Eu și Silviu am ajuns cu el de urgență, la camera de gardă. Totul s-a rezolvat cu bine și ne-am dat seama că ar fi fost tare util dacă TJ ar fi venit pe lume și cu un manual de instrucțiuni, măcar până începe să vorbească, ca să putem comunica.
De când am devenit părinți am început să ne împărțim responsabilitățile (și cele legate de copil, și cele din „gospodărie”) și să fim mai înțelegători unul cu celălalt.
Suntem credincioși, așa am crescut, în familii cu credință și cu tradițiile aferente și totuși credința pentru mine înseamnă o iubire continuă pentru Dumnezeu, nefiind neapărat limitată de timp și spațiu.
De când am devenit părinți am început să ne împărțim responsabilitățile (și cele legate de copil, și cele din „gospodărie”) și să fim mai înțelegători unul cu celălalt.