Vlăduța Lupău (31 de ani) și jucătorul de fotbal Adrian Rus (27 de ani) vor deveni părinții unui băiețel în doar câteva luni. Interpreta de muzică populară este însărcinată în 5 luni.
Recent, în mediul online, Vlăduța a dezvăluit câte kilograme a luat în primele 5 luni de sarcină. „Adi, am un mesaj public pentru tine. În caz că-ți cauți această cămașă, să știi că am luat-o noi, pentru că hainele mele nu mai sunt bune demult, demult”, a glumit Vlăduța Lupău la Insta Story.
Pe un videoclip mai vechi, solista a mai scris: „Omg. Și acum sunt +14 kg”.
„Asta fac... mă uit cum arătam odată”, a mai scris artista.
În ianuarie 2021, Vlăduța Lupău s-a operat de endometrioză. „După ce m-am operat, la câteva luni, a venit natural. Nu am făcut fertilizare in vitro. Medicii mi-au zis că endometrioza putea fi un impediment în a rămâne însărcinată”, a declarat artista în emisiunea „La Măruță”.
„Am avut ceva emoții. A fost prima mea operație. Am găsit la Timișoara un doctor bun. Eram în gradul doi al bolii. Era rezolvabilă treaba. Bebelușul nostru e o minune, e un dar. Poți să ai toți banii din lume și nu poți face un copil sau nu poți să cumperi sănătate”, a completat.
Întrebată cum i-a dat vestea soțului ei, cântăreața a mai spus: „Eram la niște filmări, într-un vârf de munte, și i-am trimis o analiză de sânge”.
„Nu am apucat să fac test de sarcină. M-am dus la niște analize și surpriza a fost că eram însărcinată. M-am dus pentru niște analize de rutină, pentru că aveam o tuse, aveam probleme cu căile respiratorii. Doctorul mi-a zis că avem o surpriză!”, a mai povestit.
Vlăduța Lupău (31 de ani) și jucătorul de fotbal Adrian Rus (27 de ani) vor deveni părinții unui băiețel în doar câteva luni. Interpreta de muzică populară este însărcinată în 5 luni.