Carmen Negoiță (41 de ani) trăiește o frumoasă poveste de dragoste și a decis să nu-și mai ascundă iubitul.
Fosta soție a lui Ionuț Negoiță, cu care a avut o căsnicie de 11 ani, a publicat pe rețelele de socializare câteva poze cu actualul ei partener de viață.
Cel care i-a pus inima pe jar celebrei bloggerițe este Cătălin Boboc, secretar de stat la Ministerul Muncii. Bărbatul are vârsta de 45 de ani și are un copil dintr-o relației anterioară.
În 2020, Carmen Negoiță și-a uimit fanii și urmăritorii de pe rețelele de socializare pozând într-o ipostază incendiară, complet dezbrăcată. „Îmi iubesc corpul! Am aproape 40 de ani, am 2 copii mari și am vergeturi. Corpul m-a dus în cele mai frumoase locuri, am avut experiențe uimitoare și m-a făcut să mă simt ca o femeie atât de frumoasă. Încerc să-l antrenez cât de mult pot și să-l mențin sănătos”, scria atunci Carmen Negoiță în dreptul fotografiei îndrăznețe postate pe pagina sa de Facebook.