Ana Baniciu (29 de ani), fiica solistului Mircea Baniciu (72 de ani) și a fostei sale partenere, Adina, a vorbit recent despre un moment dificil din copilărie. Solista a ajuns în atenția publicului prin intermediul serialului „Pariu cu viața”. Crescută într-o familie de muzicieni, și-a dorit de mică să se remarce în plan artistic și, ulterior, a reușit.
„O trăsnaie pe care mi-o amintesc este faptul că am „machiat” toate păpușile Barbie, o colecție întreagă, cu ojă, cu prietenă mea cea mai bună, într-un moment în care am rămas singure. După care, în momentul în care am vrut să le dăm machiajul jos, evident cu acetonă… s-au șters fețele păpușilor cu totul. Practic, au fost distruse! Și am mai avut un moment, periculos de data asta. Am căzut noaptea în somn, dintr-un pat suprapus, și am făcut un hematom lângă creier. Ai mei au fost distruși, dar mi-am revenit rapid!”, a declarat Ana Baniciu pentru Fanatik.
Pentru aceeași sursă, Ana a spus ce a moștenit de la fiecare părinte: „De la tata am moștenit talentul și iubirea pentru muzică, latura asta artistică pe care am simțit-o inconștient de când m-am născut! De la mama am ochii, intuiția și formarea mea că om și cred că asta este o treabă foarte grea. Și mai cred că ea s-a descurcat de minune în ceea ce mă privește. Maică-mea mereu îmi spune că eu sunt o visătoare ca tata și că am și o latură mai ciudată care mie îmi place foarte mult… probabil se referă la latura de artist”.