America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1 peste trei zile, duminică, 15 ianuarie, la ora 20:00. Aventura supremă, care poartă 9 echipe de vedete pe un traseu încărcat de adrenalină și misuni ce par imposibile, vine la Antena 1 cu o premieră maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.
Pe Drumul Aurului pornesc și Puya, împreună cu soția lui, Melinda. Cei doi parteneri, care au un mariaj de 12 ani și sunt părinții a trei fete, mărturisesc că au intrat în această competiție cu convingerea că... provocările vor fi mai ușoare! Dar experiența de la fața locului i-a surprins.
”E mult mai greu decât ne așteptam! Chiar și faptul că schimbi atâtea locuri și atâția oameni într-o singură zi te zăpăcește. Mă simt ca un omuleț dintr-un joc pe computer. Dar, în același timp, faptul că vezi atâtea locuri noi face parte din frumusețea acestei experiențe... Cam 70% din locurile pe care le-am văzut sunt superbe – și ca arhitectură. Străzile arată într-un anumit fel, parcă sunt oprite în timp, zici că acum au plecat conchistadorii de-acolo. Plus că oamenii sunt foarte de treabă. Nu mă așteptam să fie așa”, a declarat artistul.
”Și eu am crezut că e mai ușor. Când priveam emisiunea la televizor, uneori mai comentam despre cei care nu se descurcau așa bine. Acum am văzut și noi cum e, n-o să mai comentez niciodată. E greu, dar e frumos. E o aventură cu mult suspans. Îmi plac misiunile, sunt foarte bine puse la punct... Tot ce se întâmplă este, într-adevăr, o experiență în care ajungi să faci niște lucruri pe care nu le-ai face niciodată”, a adăugat Melinda.
”Toată lumea are grija cazării. E destul de greu să convingi un om să te primească la el în casă. Dar și la autostop e foarte problematic, mai ales dacă ai de parcurs 100 de kilometri, e foarte greu de găsit un șofer care să te ducă fix acolo unde vrei tu. Unde mai pui că trebuie să sari peste niște orașe care sunt periculoase: nu trece pe acolo, nu te caza dincolo, că acolo a fost omorât un om. Deci trebuie să facem un slalom printre pericole. Să-ți spună cineva că nu e bine să ieși după 8 seara din casă, asta spune ceva despre situația de aici” – a mai spus Puya.
Întregul mix de peisaje, povești ale localnicilor, tradiții, pericole, provocări lansate de Irina Fodor, momente de extaz, dar și de slăbiciune ale concurenților, nervi întinși la maximum și suspans va fi descoperit de telespectatori începând de duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00.
Pe Drumul Aurului pornesc și Puya, împreună cu soția lui, Melinda. Cei doi parteneri, care au un mariaj de 12 ani și sunt părinții a trei fete, mărturisesc că au intrat în această competiție cu convingerea că... provocările vor fi mai ușoare! Dar experiența de la fața locului i-a surprins.