Cum să îți dai seama dacă ai un miros urât în gură? Uite câteva teste simple!

.
Respirația urât mirositoare îți strică reputația, dar să o ai și să nu știi lucrul acesta este o adevărată tragedie, mai ales pentru interlocutorii tăi. 

Iată câteva teste care îți spun dacă te încadrezi sau nu în această categorie de persoane.

Organismele noastre funcționează diferit, motiv pentru care este desutl de dificil pentru o persoană să detecteze mirosul urât din propria-i gură. Explicația? Între zona nasului și cavitatea bucală, posibila sursă de mirosuri urâte, se află palatinul. Tocmai de aceea miasmele cavității bucale nu sunt chiar ușor de detectat, iar persoana care are halene este posibil să nu știe acest lucru.

Testul 1

Linge-ți încheietura mâinii. Așteaptă aproximativ 5 secunde, cât saliva se usucă puțin, după care adulmecă zona. Acela este și mirosul care îți caracterizează cavitatea bucală.

Testul 2

Acesta va detecta mirosul care vine din zona inferioară a limbii (din regiunea posterioară), zonă care, spre deosebire de vârf, nu se poate curăța singură. Ia o linguriță din argint. Întoarce-o și plaseaz-o cât mai adând, pe limbă, după care masează ușor mușchiul, în timp ce o tragi spre exterior. Nu fi surprinsă dacă vei avea acel reflex de regurgitare!

  • Culoarea. Uită-te cu atenție la reziduurile rămase pe linguriță. Poate fi un lichid transparent, la fel ca apa. Însă la fel de bine poate fi o substanță alb, galbenă sau chiar maronie. Cu cât mai închisă substanța, cu atât este mai sigur că te confrunți cu halenă.
  • Mirosul. Acum miroase lichidul de pe linguriță. Cum este? Nimic deranjant sau destul de rău? Află că descoperirea ta este ceea ce suportă zilnic cei care stau de vorbă cu tine.
  • Pont: un truc care te va ajuta să scapi parțial de mirosul neplăcut este curățarea limbii cu periuța de dinți. Nu peria doar zona din față, ci și pe cea din spatele limbii.

Testul 3

Ia o fașă sterilă de 5 centimetri. Scoate limba și șterge-o cu bandajul de câteva ori în zona din fundul gurii, dacă detectezi urme de reziduuri. Analizează fașa. Dacă observi că este galbenă sau maronie, înseamnă că ai probleme cu respirația urât mirositoarea. Iar dacă nici când o miroși nu e deloc plăcut, atunci tocmai te-ai convins că ai halenă.

Testul 4

Întreabă o altă persoană. Cel mai indicat ar fi cineva foarte apropiat ție, din familie sau o persoană cu care ești foarte intimă. Motivul? Dacă ceva este în neregulă la tine în gură, atunci cineva din exterior își poate spune exact ceea ce se întâmplă în cavitatea ta bucală. De asemenea, mai există o ”boală” care se numește pseudo-halenă. Asta înseamnă că tu ai senzația că îți miroase gura, însă în realitate să nu fie așa. În acest caz, să ceri părerea cuiva din afară este cel mai bun test să afli dacă ai probleme sau nu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton