Este sexul sigur? Există poziţii recomandate? O să-ţi fie mai greu? Dar copilul?!? Sunt doar câteva întrebări care te frământă atunci când eşti însărcinată prima oară
Sunt multe motive pentru care sexul aduce parcă mai multă satisfacţie în perioada sarcinii. Lubrifierea vaginală e crescută, zona vulvară e mai congestionată, ceea ce adesea duce la orgasme multiple, descrise de multe femei drept „cosmice“. Din punct de vedere psihic, faptul că nu mai trebuie să te fereşti să nu rămâi însărcinată (fiindcă eşti deja, ha, ha!), e un alt factor dezinhibant, încât poţi face din nou sex doar de amorul artei.
Pe de altă parte, există şi neajunsuri: dorinţa sexuală e fluctuantă, adesea absentă în primele două luni, disconfortul din ce în ce mai mare, pe măsură ce organismul tău creşte, teama de a nu face rău bebeluşului, care te face să ai reţineri, ca să nu mai pomenesc de stările de greaţă, ba chiar şi de senzaţia de ridicol. Dar, după ce le depăşeşti, plăcerea e de partea ta!
Testate pe gravide
Dacă ai o sarcină normală, nu există poziţii total contraindicate. Evită totuşi să fii apăsată pe abdomen după luna a patra de sarcină, fiindcă uterul deja presează el pe vasele mari de sânge. Stai de vorbă cu partenerul, explică-i cum te simţi şi bine, şi confortabil şi… la treabă!
Tu deasupra: în timp ce partenerul stă culcat pe spate, tu scapi de orice senzaţie de presiune abdominală. În plus, controlezi adâncimea şi frecvenţa penetrărilor. Bonus pentru partener – priveliştea!
Tu pe spate: el stă în genunchi între picioarele tale şi te penetrează din faţă. Poţi să-ţi odihneşti tălpile pe pieptul lui şi, pentru mai mult confort, instalează-ţi o pernă sub fund. Nu abuza de această poziţie după luna a patra.
Poziţia lingurii: cea mai populară, mai ales când e sarcina avansată. Staţi fiecare pe aceeaşi parte, iar el te penetrează din spate. E foarte confortabil pentru tine, fiindcă nu simţi greutatea abdomenului.
Şezând: pune-ţi partenerul să stea pe un scaun rezistent, apoi încalecă-l tu, cu faţa la el. Poţi să te ridici oricând te simţi inconfortabil.
Pe la spate: poziţia favorită a multor femei, fiindcă permite o penetrare profundă. Totuşi, ai grijă să-ţi anunţi partenerul dacă penetrarea devine dureroasă, ca să nu păţeşti ceva rău.
Când eşti «la regim»
Evită total sexul dacă medicul te-a sfătuit astfel, dacă ai mai pierdut sarcini sau ai născut prematur. De asemenea, e mai bine să „posteşti“ dacă ţi s-a spus că ai placenta praevia (aşezată peste colul uterin), dacă ai sângerări sau dacă partenerul are o boală cu transmitere sexuală. În ultimele două luni de sarcină sexul e interzis în situaţia în care ai gemeni, dar şi în cazul în care ai frecvent contracţii. Pentru orice nelămurire, adresează-te ginecologului tău. E cel mai în măsură să îţi dea un sfat pertinent.
Ascultă-le pe mame!
Două mămici îţi povestesc cum s-au descurcat cu sexul în timpul sarcinii C.B.: «N-am renunţat nici în luna a noua»
Până în luna a treia de sarcină, nici nu-mi trecea prin cap cuvântul „sex“, darămite să-l mai şi practic.
Mi-era greaţă mai tot timpul şi mă simţeam foarte obosită. Aş fi riscat să-i adorm în braţe sau, mai rău,
să fug subit până la baie, speriată că-mi vine să vomit. Dar se pare că revoluţiile hormonale care au produs aceste efecte în primul trimestru au generat efervescenţa sexuală din celelalte două. Nu-mi venea să cred! Aveam un libido mult mai mare ca de obicei şi nişte orgasme considerabil mai puternice. Am avut câteva luni „de miere“ care mi-au amintit de începutul relaţiei, cu destui ani înainte. Nici chiar în ulti-ma luna de sarcină nu am renunţat la sex. Era greu, din cauza greutăţii sporite, dar tot ne iubeam…
C.T.: «Ne-am cuminţit, fiindcă aveam frecvent contracţii»
Am avut o sarcină foarte uşoară, fără greţuri sau alt gen de disconfort. Aflasem de la o prietenă că, în al doilea trimestru, libidoul este foarte crescut şi, cu informaţia aceasta în cap, aveam aşteptări destul de mari. Curioasă, am trecut repede la fapte, iar aşteptările mi-au fost depăşite. Nu numai că libidoul era crescut, dar şi senzaţiile erau mult mai intense – era minunat, perfect, iar soţul meu mai mult decât
încântat. Ştiam că nu facem rău copilului şi că nu ne asumăm niciun risc (mă informasem din mai multe surse: internet, cărţi de specialitate etc). Am profitat de „beneficiile sarcinii“ până când am fost nevoiţi să ne cuminţim, nu din cauza proporţiilor corpului meu, ci a contracţiilor care îşi făceau de cap prematur, deşi bebe mai avea de stat în burtică mai bine de-o lună.