Speranta e drumul spre implinirea dorintelor

De Unica.ro, pe

Vise, vise, vise. Citind povestile celor care au avut curajul sa ni le dezvaluie, am aflat (o data in plus) ca fiecare om are macar un vis al sau. Indiferent ca este bogat sau sarac, tanar sau batran, intelectual sau om de rand, fiecare persoana isi are visele sale. Uneori ele se implinesc si suntem cei mai fericiti, alteori raman simple vise. De fiecare data, cand ne dorim ceva, ochii ni se indreapta spre cer si asteptam ca divinitatea sa ne ajute pentru a obtine acel lucru. Cand primim ajutorul cerut, de regula, ni se pare ceva firesc si cuvenit, uitand sa spunem un simplu „multumesc”. Dar cand nu se intampla asa, simtim ca D-zeu insusi ne-a parasit (cred ca toti am trecut prin asa ceva) si suntem foarte revoltati. Am citit undeva ca „implinirile intarziate nu sunt rugaciuni neascultate”. M-au impresionat pana la lacrimi aceste vorbe. Am inteles ca orice dorinta se poate implini ATUNCI CAND trebuie sa se implineasca, important este sa nu renuntam la speranta si sa facem ceva pentru a obtine ce ne dorim. Si totusi, in ultima vreme, tot mai putini oameni pot spune ca si-au implinit visele. Pentru foarte multi viata este din ce in ce mai grea, iar supravietuirea devine singurul vis pe care si-l mai pot permite. Adeseori aflam despre oameni care n-au mai putut visa, n-au mai putut continua lupta cu viata si au renuntat… In ceea ce ma priveste, cred ca sunt un om ca oricare. Am avut dintotdeauna vise mai mari sau mai mici. Unele s-au implinit si mi-au facut sufletul sa zburde de fericire, altele nu. Fiecare esec din viata m-a durut si-am plans crezand ca e „sfarsitul pamantului” pentru mine. Dar, de fiecare data, scanteia mica a sperantei s-a transformat in flacara si m-am ridicat mai hotarata ca pana atunci sa-mi implinesc visul. Dupa atatea urcusuri si coborasuri, realizari si deceptii pot spune ca cel mai bine e sa nu transform un vis intr-o obsesie. Si daca n-am reusit sa obtin un lucru imi pot indrepta atentia spre altceva. Asa, avand mai multe variante la dispozitie, e imposibil sa nu realizez ceva. Voi avea vise cat timp voi trai, fie ca sunt legate de profesie, familie sau bani. Dar cel mai mult, in acest moment, imi doresc sa nu ajung niciodata sa renunt la „a visa”, sa gasesc de fiecare data puterea de a ma ridica din prapastia dezamagirii, sa nu cad in cea a resemnarii si sa merg mai departe, caci doar asa visele mele pot prinde contur.
Vise, vise, vise. Citind povestile celor care au avut curajul sa ni le dezvaluie, am aflat (o data in plus) ca fiecare om are macar un vis al sau. Indiferent ca este bogat sau sarac, tanar sau batran, intelectual sau om de rand, fiecare persoana isi are visele sale. Uneori ele se implinesc si suntem cei mai fericiti, alteori raman simple vise. De fiecare data, cand ne dorim ceva, ochii ni se indreapta spre cer si asteptam ca divinitatea sa ne ajute pentru a obtine acel lucru. Cand primim ajutorul cerut, de regula, ni se pare ceva firesc si cuvenit, uitand sa spunem un simplu „multumesc”. Dar cand nu se intampla asa, simtim ca D-zeu insusi ne-a parasit (cred ca toti am trecut prin asa ceva) si suntem foarte revoltati. Am citit undeva ca „implinirile intarziate nu sunt rugaciuni neascultate”. M-au impresionat pana la lacrimi aceste vorbe. Am inteles ca orice dorinta se poate implini ATUNCI CAND trebuie sa se implineasca, important este sa nu renuntam la speranta si sa facem ceva pentru a obtine ce ne dorim. Si totusi, in ultima vreme, tot mai putini oameni pot spune ca si-au implinit visele. Pentru foarte multi viata este din ce in ce mai grea, iar supravietuirea devine singurul vis pe care si-l mai pot permite. Adeseori aflam despre oameni care n-au mai putut visa, n-au mai putut continua lupta cu viata si au renuntat… In ceea ce ma priveste, cred ca sunt un om ca oricare. Am avut dintotdeauna vise mai mari sau mai mici. Unele s-au implinit si mi-au facut sufletul sa zburde de fericire, altele nu. Fiecare esec din viata m-a durut si-am plans crezand ca e „sfarsitul pamantului” pentru mine. Dar, de fiecare data, scanteia mica a sperantei s-a transformat in flacara si m-am ridicat mai hotarata ca pana atunci sa-mi implinesc visul. Dupa atatea urcusuri si coborasuri, realizari si deceptii pot spune ca cel mai bine e sa nu transform un vis intr-o obsesie. Si daca n-am reusit sa obtin un lucru imi pot indrepta atentia spre altceva. Asa, avand mai multe variante la dispozitie, e imposibil sa nu realizez ceva. Voi avea vise cat timp voi trai, fie ca sunt legate de profesie, familie sau bani. Dar cel mai mult, in acest moment, imi doresc sa nu ajung niciodata sa renunt la „a visa”, sa gasesc de fiecare data puterea de a ma ridica din prapastia dezamagirii, sa nu cad in cea a resemnarii si sa merg mai departe, caci doar asa visele mele pot prinde contur.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!