O tânără a găsit o metodă inedită de a se răzbuna pe bărbații „macho” VIDEO

De Oana Dinu pe 27 septembrie 2018
O tânără din Rusia a fost filmată în timp ce turna un amestesc de apă cu înălbitor pe bărbaţii din metrou care ţineau picioarele desfăcute, acuzându-i de "agresiune de gen".

Anna Dovgalyuk este o studentă la drept, activistă, care vrea să atragă atenția asupra fenomenului de „manspreading” (obiceiul bărbaților de a sta în transportul în comun cu picioarele foarte depărtate, ocupând astfel mai multe scaune sau deranjând pasagerii de pe scaunele vecine). Astfel că, tânăra s-a gândit să amestece apa cu o concetrație mare de înălbitor și să o toarne pe pantalonii bărbaților care stăteau într-o poziție ofensatoare la metroul din Sankt Petersburg, conform Mediafax.

Tânără spune că „bărbații care încearcă să-și arate bărbăția cu femei și copii în jur merită dispreț” și acțiunile ei sunt „în numele fiecărei persoane care a trebuit să îndure tratamentul <> al bărbaţilor care folosesc transportul în comun”.

„Acest videoclip este al doilea manifest video. Cu ajutorul lui, vreau să atrag atenția asupra problemei manspreading – un fenomen dezgustător, cu care se luptă în multe țări. Și care încă mai este tăcut în Rusia. Este extrem de important pentru mine să atrag atenția oamenilor asupra acestei chestiuni, să provoc discuții. Deoarece lipsa de respect față de o femeie este o rușine pentru societate! Am fost ajutat să fac videoclipul de către prietenii care îmi împărtășesc pe deplin poziția” a scris Anna pe contul ei de pe o rețea de socializare.

Primul manifest la care Anna face referire este un videoclip în care studenta apare ridicându-și fusta la metrou pentru a cere o lege care să pedepsească fotagrafiile luate femeilor fără acordul lor.

Imaginile au făcut senzație pe internet, fiind vizionate de peste un milion de persoane într-un timp destul de scurt, 24 de ore. Au fost însă și multe persoane care au acuzat-o pe femeie de agresiune, spunând că ideea ei nu e deloc în regulă, chiar dacă nici ei nu sunt de acord cu „manspreading-ul”.

Statul cu picioarele desfăcute în mijloacele de transport public, mai ales în metrou, a ajuns un fenomen deseori criticat, care se numește „manspreading”. Acesta îi vizează în general pe bărbații care aleg poziții ce ocupă prea mult spațiu, spre iritarea celorlalți călători.

Citește și: 

Will Smith și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod spectaculos VIDEO

Un tânăr a dispărut de la propria nuntă cu banii primiți. Ce a făcut cu ei

Sursă foto: Facebook

 

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"