Frumuseţe naturală: Vezi ce trucuri te fac mai frumoasă!

De Unica.ro pe

Măştile din plante şi fructe sau produsele ce au la bază ingrediente naturale dau pielii fermitate şi părului strălucire. Descoperă puterea lor şi cât de uşor poţi fi frumoasă în cel mai natural mod.

Cele mai importante ingrediente

Este bine ca, de fiecare dată când alegi un produs de îngrijire, să ştii care este ingredientul principal pe care acesta îl conţine. Află dacă produsul respectiv te va ajuta şi dacă va răspunde într-adevăr nevoilor tale, în funcţie de extractul principal conţinut.
Aloe Vera se găseşte îndeosebi în loţiunile After-Sun, deoarece are capacitatea de a calma şi a opri inflamarea.
Uleiul de Avocado îngrijeşte pielea, îi dă flexibilitate şi o protejează împotriva uscării.
Extractul de gălbenele are, în creme, un efect antiinflamator calmant şi ajută pielea aspră să-şi revină. Este ideal în tratarea tenului uscat şi sensibil. Persoanele alergice trebuie să fie atente la compoziţia produsului.
Uleiul de jojoba, împreună cu vitamina E, asigură hidratarea optimă, catifelează, îngrijeşte şi este foarte bine tolerat de piele.
Extractul de muşeţel calmează pielea iritată. Substanţele active au efecte antiinflamatorii, produsul fiind foarte indicat pentru tratarea zonelor sensibile. Persoanele alergice trebuie să citească cu atenţie prospectul.
Extractul de petale de trandafiri dă fineţe pielii, îi reîmprospă-tează textura, o curăţă, o întăreşte şi o calmează.
Untul de Shea este folosit pentru îngrijirea delicată a pielii. Acesta catifelează, are acţiune antirid, protejează împotriva radiaţiilor UV şi restabileşte echilibrul natural al pielii.
Uleiul de măsline este eficient mai ales în îngrijirea pielii şi a unghiilor pentru că hrăneşte intens şi purifică. Este recomandat în special în cazul pielii aspre şi uscate.
Urzica are proprietăţi antialergice şi este antiseptică, ajutând în primul rând la creşterea şi refacerea structurii firului de păr.
Uleiul de migdale poate preveni cu succes deshidratarea pielii, dacă este folosit constant, după baie. Este recomandat pentru orice tip de piele, dar mai ales pentru cea sensibilă.

Îngrijirea delicată a corpului

Produsele naturale trebuie să sprijine regenerarea naturală a celulelor. Dar, chiar şi în cazul lor, pielea poate reacţiona prin erupţii sau alergii. Citeşte mereu compoziţia produsului şi află apoi dacă acţiunea ingredientului-cheie îţi este benefică.

Împrospătează culoarea părului

Intensifică nuanţa părului tău în mod natural.
Dacă vrei un roşcat frumos şi luminos, alege produse ce au în compoziţie henna.
Pentru deschiderea unui păr şaten mediu, fierbe câteva plicuri de ceai de muşeţel, strecoară lichidul şi clăteşte-ţi apoi părul cu el.
Culorile închise – castaniu închis, negru – se menţin şi se intensifică cu ajutorul frunzelor de nuc.
Fă un decoct din ele şi foloseşte-l la sfârşitul şamponării. La fel de eficientă este şi
următoarea reţetă: în două căni şi jumătate de apă pune câteva coji de nucă, două, trei pliculeţe de ceai verde şi scoarţă de cireş. Fierbe acest amestec la foc mic timp de 20 de minute. Ia-l apoi de pe foc, lasă-l să se răcească şi strecoară-l. Clăteşte-ţi cu acest lichid părul la sfârşitul băii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro