Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului „Profu'”

De Bianca Prangate pe

Pentru mine, ultima primă zi de școală a avut loc acum cinci ani, așa că încă țin minte bine mirosul de cărți, caiete și entuziasm care umplea coridoarele. Același miros l-am regăsit pe studiourile de filmare de la serialul „Profu'”, al cărui prim episod va apărea mâine pe ProTV. În cadrul unui tur special organizat pentru jurnaliști, am reușit să descopăr îndeaproape culisele acestei lumi.

Serialul „Profu'”, regizat de Iura Luncașu, este despre o gașcă de adolescenți rebeli care caută să îi pună bețe în roate profesorului lor, Mișu. Mișu este singurul profesor de fizică, chimie și sport din București. Elevii săi au personalități care mai de care mai colorate – unii sunt energici și aventuroși, iar alții mai cuminți și introvertiți. El trebuie să depășească limitele curriculei școlare și să câștige respectul tinerilor.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Profesorul Mișu, jucat de Andi Vasluianu, în mediul lui

Producătorii serialului au reușit, cumva, imposibilul: au transformat o clădire semi-anostă într-o școală fictivă cât se poate de credibilă. De îndată ce treci pragul, ești transportat înapoi în liceu. Ce-i drept, liceul acesta este probabil mult mai cool decât al meu, pentru că nu există uniformă, pe hol este o masă de ping-pong și nimeni nu este oprit dacă aleargă. Dar dincolo de asta, totul este la fel – și îmi dau seama de acest lucru când o persoană de lângă mine remarcă cu voce tare faptul că „aici până și miroase a școală!”.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Regizorul Iura Luncașu pășește și el în lumea personajelor din film.

Suntem îndrumați să urcăm pe scările de lângă intrare, pentru a descoperi cancelaria. Când ajungem acolo, decorul îmi aduce aminte instantaneu de cancelaria din liceu – aceeași mobilă cu tente roșcate, aceleași rafturi pline de cărți și dosare. Pe birou se află mai multe cataloage impunătoare, care devin imediat sursa unor confesiuni: cine din cei prezenți și-a modificat vreo notă în catalog pe vremea când era la școală? Numai o mână se ridică firav din mulțime, iar lumea râde.

De acolo pornim spre laboratorul de fizică, locul unde Mișu își desfășoară orele de clase. Ne așezăm cuminți în băncuțe, în timp ce în fața noastră vin toți profii din serial, zâmbitori și cu catalogul în mână.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Profesorii din serial ne-au povestit câte ceva despre el înainte de a viziona în avanpremieră primul episod.

Discursurile nu au durat prea mult însă, pentru că brusc s-a auzit clopoțelul, iar în sală au dat buzna toți elevii din clasa profului, într-un ropot de chiuituri și voie bună. Se așază nerăbdători la pupitrele rămase libere – unii insistă în glumă că vor să stea pe locurile lor orice ar fi.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Elevii și-au făcut intrarea în clasă cu mare fast.

Când s-au mai liniștit lucrurile și fiecare s-a așezat la locul său, am început să ne uităm la primul episod. Acesta se centrează pe unul din elevi și marea problemă cu care se confruntă el în viața personală – dar mai ales pe modul în care Mișu se implică, vrând-nevrând, în rezolvarea ei. Primul episod este bine-realizat, dar ceea ce nu mi-a părut tocmai credibil a fost machiajul exagerat al unora dintre eleve. Ori s-au mai schimbat timpurile, ori am fost eu într-un liceu mult mai strict, cert este că nu am mai văzut tipe de liceu care să meargă machiate cu roz magenta la ochi nici măcar la petreceri, cu atât mai mult la școală. Este ceva peste care treci însă rapid cu vederea în momentul în care te prinde acțiunea din episod.

Primul episod îți prezintă mai multe personaje savuroase, cum ar fi noua profesoară de română, jucată de Aida Economu. Între ea și Mișu pare să existe o scânteie, dar nimic concret – dacă va fi sau nu ceva urmează să aflăm în săptămânile care urmează.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Profu’ și profa

După ce episodul s-a terminat, ne-am mutat afară, unde am asistat la filmarea unei scene din film. Scena a fost trasă de câteva ori până a ieșit cum trebuie, totul sub privirea atentă a lui Iura Luncașu și sub tăcerea cuminte a tuturor celor prezenți. Habar nu am despre ce este scena, întrucât replicile actorilor puteau fi auzite numai de Iura și colegii săi din producție în căști, dar a fost fascinant să privesc o scenă care, deși în film durează câteva secunde, în realitate durează poate un sfert de oră să fie filmată, în film are doar câteva secunde.

Așa arată prima zi de școală pe platourile serialului "Profu'"

Iura Luncașu urmărește îndeaproape scena, având grijă ca totul să meargă bine.

Serialul „Profu'” va putea fi urmărit în fiecare marți pe ProTV, începând cu 10 septembrie.

Fotografii: Dumitru Angelescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț