Piața muncii revine la modul de lucru tradițional, de la birou. Doar 4% dintre joburi mai sunt remote.
Primele 9 luni ale anului au adus aproape 200.000 de joburi noi în piață, postate de angajatorii din România, în proporție de aproape 93%, dar și de angajatorii din străinătate, ale căror oferte au însumat 7,2% din total. Iulie a fost luna cu cele mai multe locuri de muncă disponibile – aproximativ 25.000 – în timp ce media pentru restul anului a fost de 20.000 de poziții pe lună.
„Sunt în continuare oportunități pentru cei care vor să se angajeze, cu toate că timpul mediu de angajare a crescut ușor față de anul trecut, iar angajatorii au ridicat nivelul de așteptări pe care le au de la candidați. De aceea, este mai ușor pentru specialiști să se angajeze sau pentru cei care au măcar un nivel minimal de experiență decât pentru cei foarte tineri care nu au mai lucrat niciodată și față de care există atât o temere legată de durata de acomodare cu jobul și de învățare, cât și de faptul că, în general, au fost asociați cu o rată mare de fluctuație. Astfel, chiar și pentru joburile entry level, angajatorii preferă în acest moment candidați care să mai fi avut măcar un loc de muncă înainte”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cu aproape 50.000 de locuri noi de muncă, retailul rămâne domeniul care domină piața joburilor din România, în condițiile în care jucătorii din acest sector și-au păstrat planurile de expansiune indiferent de schimbările economice și fiscale de anul acesta. 27.000 de joburi au venit din partea angajatorilor din servicii, la fel de multe din call center / BPO și 22.000 din industria alimentară. Alte domenii care au avut peste 15.000 de poziții deschise din ianuarie și până acum sunt transport / logistică, producție, turism, construcții și financiar / bancar. Cei mai căutați au fost candidații eligibili pentru joburile entry level (cu cel mult doi ani de experiență) și cei din segmentul mid – level (2 – 5 ani de experiență).
Citește continuarea pe Libertatea.ro
Ultima modificare septembrie 24, 2025 7:22 pm