Totul despre audio book-uri

De Revista Unica pe

Imaginează-ţi că eşti din nou copil şi asculţi un basm. Laşi storurile la geamuri, te întinzi pe spate, închizi ochii şi dai voie cuvintelor 3D să-ţi invadeze lumea interioară, pentru un festin sufletesc.
E foarte cald, dar se aude bine şi asta este ceea ce contează în studioul de doi metri pe doi al editurii Humanitas Multimedia (HM), în care se înregistrează cărţile audio. Actorul Claudiu Bleonţ citeşte clar şi răspicat din „Travesti“, cartea lui Mircea Cărtărescu, scrisă acum 24 de ani. „Este o carte de halucinaţii despre adolescenţă, o lume mirifică şi în acelaşi timp mizerabilă, în care pluteşti în aer, nu ştii unde te duci, eşti fără părinţi, eşti copil sau eşti adult, bărbat sau femeie, eşti un adrogin ciudat. Eşti ca omida de mătase ce se destructurează în timp ce se structurează un fluture. Asta e adolescenţa“, îşi descrie scriitorul cartea.
Când îi citeşte textul, Bleonţ se transpune în altă lume, pare hipnotizat, tumultul întâmplărilor este vizibil în mimica feţei, ridică sprâncenele, dă din cap a nedumerire, frumuseţea propoziţiilor se citeşte în zâmbet, accentuează povestea de parcă ar iubi fiecare cuvânt. „Câteodată stăteam în studio şi patru ore. Citeam încontinuu.Curiozitatea aceea de a parcurge nu mă lăsa să mă opresc. E obositor, dar îmi place, simt cum mă deschid în timp ce citesc, iar un text căruia i te deschizi te îmbogăţeşte enorm, te încarcă. E ca atunci când te duci la mănăstire. Dacă asculţi „Travesti”, eşti armonizat: copilul din tine se împacă cu tine, tu te împaci cu el şi îţi vezi viaţa ca pe o copilărie continuă“, mărturiseşte Bleonţ.

În «borcan», în studio
„Borcanul“, sau camera în care se înregistrează voce, este izolat fonic cu un strat de 12 centimetri de rigips, polistiren şi burete. De partea cealaltă, în regie, stă la „panoul de comadă“, adică în faţa a două calculatoare echipate cu programele de editare corespunzătoare, Ciprian Mihoc, inginer de sunet. De când lucrează cu HM a „citit“ foarte mult, iar câteodată, când „vocile“ intră atât de puternic în pielea personajului, parcă se uită la film.  Îi lasă şi acum gura apă când îşi aduce aminte de celebrele reţete ale lui Păstorel Teodoreanu, în lectura actorului Valentin Uritescu.
Rolul său este să masterizeze înregistrarea, proces care poate dura şi câteva zile, să o împartă pe track-uri şi să trimită CD-ul la multiplicare, dar mai ales să ajute actorii să se desfăşoare. Unii vor să se audă în căşti când citesc, alţii, obişnuiţi ca la teatru, preferă fără. Tot el urmăreşte ca textul rostit să fie corect. Există cazuri când, din cauza improvizaţiei ce devine obişnuinţă, actorii adaugă cuvinte în plus. „Pe ăştia trebuie să stai cu ochii ca pe butelie şi să îi rogi să reia textul“, râde Ciprian. Alţii însă, precum actorul Răzvan Vasilescu, recită din memorie cărţile de suflet, în cazul său „Profu“, scrisă de Jean-Pierre Dopagne. „Reuşita excepţională a acestui text constă doar în frumuseţea neobişnuită şi deplină a confesiunii sale. Puritatea acestei poveşti se transmite cel mai simplu prin adevărul ei. Teatrul înseamnă – ideal – adevăr“, descrie actorul textul care l-a impresionat atât de mult.

Inteligenţa rostirii

„Secretul unui audiobook de succes este să existe chimie între cel care citeşte şi text. Când vorbim cu un actor în vederea contractării lui pentru a citi o carte, îl întrebăm mai mult despre plăcerile sale culturale. Dacă iubeşte textul, nu are cum să dea greş“, explică Mihaela Coman, directorul general Humanitas Multimedia. Când a apărut, în 2003, editura s-a străduit să introducă pe piaţă un produs al cărui public era necunoscut. Nu a fost uşor. Publicul român încă privea cartea audio ca o variantă mai scumpă, pentru leneşi. Editura a încercat să schimbe această percepţie prin cărţile-document, în lectura autorului – Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia Roman Patapievici, dar a durat până a descoperit ce altceva ar iubi cumpărătorii.
Lucrurile s-au schimbat de-abia acum doi ani, când Andrei Pleşu a citit „Craii de Curtea Veche“, de Mateiu Caragiale, o carte „eveniment“. „Dacă până atunci cartea audio fusese o variantă pentru leneşi, cu Pleşu am reuşit să dărâmăm această prejudecată, pentru că autorul era îndrăgostit de roman. Se vede asta în inteligenţa frazării, în respectul pentru text“, explică Mihaela. „Am citit acest text pentru a mă bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu există. Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viaţa fiecărui om în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importantă decât adevărul, miresmele închipuite sau visate,  mai importante decât realul. E o apoteoză a plăcerii, cu extazurile şi abisurile ei pline de primejdii“, mărturiseşte Pleşu. Lui Radu Beligan i-au dat lacrimile citind „Bartleby“, de Herman Mellvile (autorul romanului Moby Dick), iar actriţa Rodica Mandache a lecturat „Dama cu Camelii“, de Alexandre Dumas fiul, rol pe care a visat mereu să-l joace. Atât titlul, cât şi autorul, şi vocea îi atrag pe iubitorii de cărţi audio, însă din alăturarea perfectă a celor trei ies produse excepţionale. Descoperirea acestui secret i-a determinat pe cei de la HM să dubleze portofoliul în 2008, ajungând la 100 de titluri. „Ne străduim  ca fiecare nou audiobook să fie un eveniment editorial“, spune Mihaela.

Tipar versus audio

În prezent, publicul de carte audio este ceva mai conturat ca acum şase ani. Este clar că CD-urile sunt destinate persoanelor active, care îşi petrec mult timp în trafic, călătoresc des şi găsesc astfel un prilej de a valorifica timpul în care nu pot face altceva. „În sfârşit, oamenii au înţeles ce aduce în plus un audiobook faţă de o carte tipărită. Este vorba de limba livrescă vorbită. Nu prea ai ocazia să asculţi limba română în toată splendoarea ei. Este precum diferenţa dintre un curs predat de un profesor cu har şi acelaşi curs citit acasă. Este vorba de o sculpturalitate a limbii, vorbele sunt 3D. Citeşti într-un fel, asculţi în alt fel. Te invadează textul, dai altă importanţă vorbelor decât cuvintelor scrise“, explică directoarea editurii. De-a lungul timpului, HM a evitat să dubleze portofoliul de carte tipărită şi a adus titluri şi autori care nu sunt în portofoliul de carte Humanitas, precum „Contrabasul“ lui Patrick SŸskind, în lectura lui Radu Beligan, sau „Metamorfoza“ lui Kafka, în lectura lui Răzvan Vasilescu. Succesul se vede în primul rând în vânzări, care cresc constant, de la 0 în primul an, la 300.000 de euro cifră de afaceri în 2008. Cu toate acestea, Mihaela are emoţii cu fiecare CD nou: „O să le placă şi acum?“. În medie, lunar, ies pe piaţă între două şi patru titluri. Produsul final însă este rezultatul unui proces laborios, care poate dura între o lună şi un an.

De la text la voce

Totul începe cu planul editorial; trebuie să conţină titluri valoroase, care să reziste în timp şi să se vândă bine. Se aleg texte care dau de gândit, care provoacă emoţii. Pe un CD nu încape mai mult de o oră şi 20 de minute de voce, adică 10 000 de cuvinte. De aceea, cărţile audio pot trece câteodată de zece CD-uri. Există însă situaţii în care se face rezumatul cărţii, cum e cazul titlului „Împăratul muştelor“, de William Golding, în lectura lui Mihai Bendeac. La noi, acest lucru se întâmplă mai rar, dar în alte ţări este o profesie. Nu e uşor să prescurtezi fără să nu alterezi povestea. Citeşti de trei ori cartea: prima dată ca să o cunoşti sau să ţi-o aduci aminte, a doua oară ca să-ţi faci un plan, să-ţi trasezi nişte direcţii, a treia oară ca să faci însemnări pe text. De abia a patra oară ai curaj să tai. Partea birocratică, în care se semnează contracte de drepturi de autor şi se obţine timbrul hologramă de la ORDA, durează o lună. Între timp, se alege vocea. Munca e aceeaşi ca şi în cazul alegerii titlurilor. „Uneori, îmi sună în minte în timp ce citesc textul, cum s-a întâmplat cu Radu Beligan în cazul „Bartleby”, alteori trebuie să fac documentare, poate e indicat un actor care a jucat într-o anumită piesă“, explică directoarea editurii. Dicţia nu este un criteriu de selecţie, ci timbrul, carisma, căldura vocii fac diferenţa. Urmează munca în studio, dar între timp se fac şi propuneri pentru coperta CD-ului,pentru grafică de care depinde  o mare parte din decizia de cumpărare a cărţii audio.

Lectură sau teatru radiofonic?

Audiobook nu înseamnă teatru radiofonic. Înregistrările nu beneficiază de o echipă de actori care interpretează textul şi nici de un regizor muzical. „De fapt, cartea audio redă, nu interpretează. Nu este tocmai uşor să găseşti actori care să înţeleagă bine textul, să respecte autorul şi să aibă grijă mai mult la frazare şi la firul poveştii decât la propria lor interpretare“, spune Mihaela. Cu toate acestea, citirea nu este niciodată seacă, rece sau distantă. „Fără să interpreteze, poate citi doar o maşină. Lecturând „Travesti”, la persoana I, Cărtărescu a devenit Bleonţ şi invers. S-a produs o simbioză. M-am spovedit prin vorbele lui“, afirmă actorul.

De ce să asculţi cărţile?

„Trăim în viteză, e bine să nu uităm să ne alimentăm lumea interioară“, semnalează Mihaela. Claudiu Bleonţ crede că un audiobook te poate învăţa să-i asculţi cu atenţie pe cei din jur. „În plus, poate vrei să păstrezi pe un CD vocea de bas a scriitorului Neagu Djuvara, de exemplu. Gândiţi-vă cum ar fi să auzim acum vocea lui Eminescu, despre care s-a scris că era de tenor? Audiobookurile sunt şi despre fascina-
ţia persoanei, a biograficului“, este de părere Mircea Cărtărescu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro