(P) În Malta, pentru o vacanţă de poveste

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gândiţi-vă la o lume a legendelor, un ţinut cu ape cristaline şi peisaje de poveste. Şi mai gândiţi-vă la răsfăţul deplin al unei vacanţe perfecte. Nu este un vis greu de realizat ci o realitate posibilă. Malta, cu insulele ei însorite şi peisajele magice a fost destinaţia perfectă pentru mai bine de 5.000 de turişti români în fiecare an.
De-a lungul litoralului de 136 km, pe langa marea de un albastru intens se succed peisaje mistice, porturi micute, golfuri izolate si salbatice, pesteri interesante, stanci abrupte si plaje nisipoase. Pe langa aceste frumuseti ale naturii trebuie sa ne gandim si la coplesitoarea bogatie pe care insula o are de oferit din punct de vedere istoric si cultural, Malta fiind descrisa ca un imens muzeu in aer liber. Fiecare oras, fiecare sat, fiecare zona inspira istorie, arta si placere de viata.

O plimbare panoramică

Astăzi, un zbor cu avionul nu mai este de mult o noutate. Un zbor cu un hidroavion, o decolare de pe apă şi priveliştea unor peisaje extraordinare reprezintă însă, cu totul şi cu totul, o altfel de experienţă. Cu o vechime de 250 de ani, Valleta Waterfront, fostul depozit baroc construit de Marele maestru Pinto, adăposteşte astăzi, magazine, restaurante şi bineânţeles, aeroportul Harbour Air Malta. Un amestec de vechi şi de nou, un stil irezistibil ce astăzi face din Valletta Waterfront una dintre cele mai appreciate destinaţii locale pentru turişti, pasagerii vaselor de croazieră şi localnici.

Cât despre zborul cu avionul, ei bine, este una dintre experienţele cele mai frumoase pe care le puteţi trăi în acest loc şi de departe, cel mai bun mod de a descoperi frumuseţea insulelor. Harbour Air Malta, vă oferă aripile, viteza şi amuzamentul necesar pentru a condimenta vacanţa dumneavoastră. În condiţiile prielnice de zbor, beneficind de calmitatea mării, veţi avea parte de o călătorie lină de 30 de minute, dar ce călătorie!

Nevoia de viteză? Jeep Safari!

Odată ajunşi cu picioarele pe pământ, este greu să rămâi locului prea mult timp. Astfel pornesti spre cea de-a doua insula: Gozo. In cazul în care vă împăcaţi cu gândul că aici, maşinile au volanul pe dreapta, iar condusul poate fi destul de palpitant până te obişnuieşti, un Jeep Safari este exact ceea ce trebuie încercat. Pornind din Valetta, se urmăreste linia coastei, cu golfuleţele cochete, apa azurie şi vasele albe ce-şi legăna molcom velele în bătaia vântului. Sunt multe de văzut în Malta şi timpul pare să treacă repede atunci când te distrezi.  De la temple megalitice, închisori medievale şi peştera lui Calypso, totul în jur are un aer mitic. Străduţele înguste străjuite de case cu influenţe maure, sunt înţesate cu catedrale din epoca Renaşterii şi castele baroce, iar insulele au fost pe drept cuvânt numite- muzee în aer liber. E un drum de o oră până la feribot, iar traversarea către Gozo îţi oferă plăcerea de a te relaxa în bătaia vântului, savurand cu poftă o îngheţată rece.  Iar Gozo te primeşte să-i afli secretele, lăsându-te să te plimbi în voie pe străduţele-i pitoreşti, purtându-te negreşit către Citadel, vechea capitală a insulei. O fortăreaţă din timpuri străvechi ce domină indiscutabil peisajul din jur, oferind o privelişte uimitoare asupra oraşului şi a insulei în sine.

Frânturi de istorie la tot pasul

Odihna poate aştepta odată ce ai păşit în Gozo, căci sunt multe locuri de descoperit şi sufletul de îndeamnă să le vezi pe toate. Primul popoas este la poalele Templelor Ggantija, căci este ceva uimitor doar în simplul fapt de a te odihni în umbra celor mai vechi structuri de piatră din lume. Templele au fost create de o  populaţie de oameni paşnici, dispărută ca prin minune în urmă cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, lăsând omenirii o salbă de temple megalitice care concurează cu succes, de un sfert de secol, cu celebrul Stonehenge. Perechile de temple -Tarxien şi Hal Saflieni, Hagar Qin şi Mnajdra, Skorba şi TaHagrat, Tal Qadi şi Bugibba, împânzesc şi azi 300 de kilometri pătraţi ai insulei fiind incluse în patrimoniul UNESCO în 1980.Mulţi dintre megaliţii maltezi stau în picioare aliniaţi după soare, sugerând că primul calendar din istorie se află, de fapt, în Malta.
Dar ziua este departe de a se sfârşi, iar următoarea oprire te poarta către peştera lui Calypso şi  frumoasa plajă Ramla I-Hamra. Ei bine, cărarea către peşteră şerpuieşte leneşă printre tufe înflorite de leandri, iar priveliştea de la capătul ei iti va tăia respiraţia. Văzând împrejurimile, admirând nisipul auriu-roşcat al plajei, transparenţa unduitare a apei şi albul stâncilor sclipind în bătaia soarelui, începi să te îndoieşti serios de faptul ca nimfa Calypso i-a ţinut cu forţa pe eroii din Odiseea lui Homer. Noi, cel puţin, am rămâne bucuroşi în acest loc.

Revenind la Valletta

Valletta este un oraş baroc, un oraş al muzeelor, al peisajelor portuare şi al shoppingului. Este un oraş în care te poţi pierde fără a te rătăci, căci aici, străduţele, casele, oamenii, te cuceresc prin simplitate şi frumos. Pasesti smerit în catedrala St John, casă a faimoaselor picturi ale lui Caravaggio şi parte importantă din istoria Maltei. Treci prin sala armurilor din Palatul Parlamentului şi iti odihnesti paşii în grădina casei Rocca Piccola, una dintre cele mai vechi case malteze, datând din anul 1850. Dar nimic nu se compară cu priveliştea oferită de grădinile Barakka, un loc al odihnei şi al refugiului din calea soarelui arzător. În Valetta, locurile şi peisajele te surprind prin varietate, căci te aştepţi la frumuseţe şi măreţie, dar fiecare loc nou, îţi depăşeşte aşteptarea. Te încearcă un sentiment ciudat de surpriză, nerăbdare şi încântare, de relaxare totală şi totodată de oboseală plăcută. Mai sunt locuri de văzut şi dintre toate, nici unul nu se compară cu Mdina.
Prima capitală a Maltei în vremea cavalerilor de Malta, Mdina sau oraşul tăcerii aşa cum mai este numit, iti rezervă surpriza unei aşezări desprinse parcă din filmele medievale. Străduţe înguste, case cu obloane colorate de lemn, uşi masive şi balcoane din fier forjat, Mdina este un oraş de piatră, cu flori agăţătoare şi o linişte disturbată doar de cântecul păsărilor. Trecătorii sunt rari iar maşinile o raritate. Aici, timpul s-a oprit în loc şi nimic nu se aude din spatele zidurilor masive de piatră. Clădirile, bijuterii arhitectonice, îşi învăluie în mister ocupanţii iar zidurile cetăţii deschid calea către ţărmurile scăldate de ape. Părăsind Mdina prin ”Poarta Grecească” se poate face, de asemenea, o oprire la catacombe înainte de a merge mai departe, către plajă şi soare.

Festa Village

Ei bine, dacă zilele le petrecem pe plajă, la scufundări sau excursii către cele mai atractive puncte turistice ale insulelor, seara este imposibil de petrecut la hotel. Odihna rămâne în urmă căci străzile se trezesc la viaţă şi satele se pregătesc de festa. O petrecere aşa cum rareori o veţi întâlni în altă parte, cu cu case medievale, ghirlande şi lumini multicolore, deasupra cărora luminează cerul nopţii, mii de artificii. Căci festa este mai mult decât o sărbătoare religioasă pentru maltezi, este un moment de bucurie, de celebrare a vieţii şi a voiei bune.
Unde să staţi:
În VALLETTA: Hotel Excelsior*****
Hotelul, situat în capitala Valletta, pe o faleza înaltă cu o deschidere spre mare, oferă o vedere panoramică asupra întragului oraş. Hotelul dispune de 428 de camere de lux sau apartamente, dispuse pe 10 nivele, fiind dotate cu aer condiţionat, cafetieră, mini-bar, seif, TV, balcon, oferind de asemnea restaurante, baruri, sali de conferinta, centru SPA, piscine interioară şi exterioara.
Oferta Malta Travel
Hotel Excelsior 5*(situat in Valletta )  – tarif de la 499 euro/ persoana/sejur/ mic dejun
*Plecari saptamanale in fiecare joi din 06.06 pana in 17.10
Tariful pe pachet include:  7 nopti cazare (cu regimul de masa specificat) / 7 zile ;  Avion Charter BUCURESTI/ MALTA/BUCURESTI – AIR MALTA: Airbus (168/ 180 locuri); transfer aeroport – hotel & retur; asistenta turistica

Nu sunt incluse:  Taxe Aeroport- 95 EURO / PERS.– obligatorii (inclusiv copii) / COPIII 0-1,99 ANI (INFANTI) platesc 25 euro; Asigurarea Medicala – 36 LEI – optionala; Asigurare turist plus premium (recomandata) – 64 lei (valabila pentru 8
zile) ; Bauturile la suplimentul de masa

www.malta.ro // www.excursiimalta.ro
Str. Pitar Mos nr. 29, et.1, ap. 23C, sector 1, Bucuresti (in spatele cinematografului Patria)
Telefon/Fax: 021/318.59.93, 021/318.59.92
Mobil: 0722.626.903 /
E-mail: maltaltd@malta.ro

    
Vedete din Romania Vedete internationale