Îndrăgostiți în anii `40, s-au revăzut după 70 de ani

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O întâlnire emoționantă între doi bătrâni care s-au iubit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a devenit virală pe Internet. Cei doi s-au revăzut după 70 de ani, iar povestea lor a fermecat o lume întreagă.

Un bărbat de 93 de ani și-a îmbrățișat iubita din timpul celui de-al Doilea Război Mondial după aproape 70 de ani în care au fost despărțiți. Norwood Thomas a zburat din Virginia în Autralia pentru a o revedea pe Joyce Morris, care acum are 88 de ani.
„Iată-ne! Ei bine, încă stai în picioare. Doamne, vom avea două săptămâni minunate”, a spus Morris, în momentul în care fostul ei iubit a intrat în cameră, potrivit dailymail.co.uk.

Joyce Morris avea 17 ani, iar Thomas avea 21 și era parașutist al armatei americane. S-au întâlnit prima oară în primăvara anului 1944, în Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. S-au îndrăgostit și au început să se întâlnească, însă relația lor a fost întreruptă în iunie 1944, în urma bătăliei pentru Normandia sau operațiunea Overlord, cum a rămas cunoscută în istorie. După război, el s-a întors în SUA, dar cei doi au continuat să își scrie.

Citește și: De cine se îndrăgostesc zodiile

Thomas i-a scris lui Morris să vină în SUA și să se căsătorească cu el, însă ea a înțeles că el și-a găsit pe altcineva și a încetat să îi mai scrie. În cele din urmă, cei doi s-au căsătorit cu alte persoane. Soția lui Thomas a murit în 2001, iar Morris a divorțat de soțul ei în urmă cu 30 de ani.

Anul trecut, Morris l-a rugat pe unul dintre copiii ei să îl caute pe Thomas online și i-a găsit numele într-un articol despre Ziua-Z, într-un ziar din Virginia.

O iubire care a supraviețuit timpului

Thomas și Morris au reluat legătura pe Skype, iar după ce povestea lor a fost făcută publică, sute de oameni au făcut donații, pentru a plăti excursia bărbatului în Australia. Când a aterizat în Adelaide, orașul australian din care este Morris, le-a spus jurnaliștilor care îl așteptau că are emoții și că abia așteaptă să își vadă fosta iubită. Cei doi și-au făcut planuri să petreacă Ziua Îndrăgostiților împreună.

Vezi în filmulețul de mai jos revederea dintre cei doi.

Sursa foto: 123rf.

Ultima modificare februarie 16, 2016 12:25 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale