Visezi să ai și tu micul tău business? Profită de vacanța de sărbători și creionează-ți planul viitoarei tale afaceri. O mulțime de femei au făcut deja pasul și îți împărtășesc din experiența lor, pentreu a te inspira. Citește mai jos povestea Irinei Barbu și a cochetului „L’Aprozar” și descoperă, în revista Unica de ianuarie, poveștile altor șapte femei care și-au luat în mâini propriul destin. Revista apare la chioșcuri pe 19 decembrie.
Într-unul dintre drumurile mele pe bicicletă, am descoperit, pe Calea Floreasca, în nordul Bucureștiului, un aprozar cum altul nu-i: cu firmă frumoasă, amintind de perioada interbelică, cu nume simpatic – L’Aprozar -, cu amenajare simplă, dar de efect și cu o ofertă mai mult decât apetisantă. Și chiar nu mai văzusem nicăieri afiș cu oferta zilei – „Avem varză kale”! Energia pozitivă emanată de acel loc se datorează în mod cert oamenilor care se ocupă de aprozar: Irina și Mihai Barbu, intitulați, desigur, „proprietaires”. Descoperă cum este să ai un mic magazin de legume și fructe, din punctul de vedere al Irinei Barbu, căreia i-am luat un interviu.
Cum ți-a venit ideea acestui business? Cum ai construit afacerea?
Inspirația pentru l’Aprozar mi-a venit din familie. Fiind mamă a doi copii mici, mi-am dat seama că, pe măsură ce cresc, au nevoie de o alimentație sănătoasă, care include multe fructe și legume de calitate și proaspete. Mergând la supermarket, nu am fost pe deplin mulțumită de ofertă și am căutat alternative. Așa ne-a venit, mie și soțului meu, ideea de a face o afacere din asta. În plus, noi locuim în Floreasca și iubim acest cartier, iar faptul că nu există o piață de legume și fructe ne-a arătat că există o oportunitate. Am deschis l’Aprozar în luna August 2015, într-un spațiu amenajat modern și, de atunci, am ajuns să cunoaștem mulți oameni de toate vârstele care ne calcă pragul aproape zilnic. Acum ei sunt inspirația noastră. Înainte am avut o cafenea, la care am renunțat însă odată ce am devenit mama a doi băieți.
Care ți se par cele mai mari obstacole în domeniul tău de activitate? Dar cele mai bune oportunități?
Cea mai mare provocare este oboseala, aș putea spune.Unul din punctele noastre forte este prospețimea produselor, iar pentru aceasta trebuie să facem aprovizionarea zilnic, dimineața foarte devreme. Apoi, deschidem la 8 dimineața, iar în timpul săptămânii ținem deschis până seara la 8,pentru că știm că mulți clienți ne trec pragul după serviciu.Cea mai mare oportunitate și bucurie este faptul că pot oferi familiei mele și altor familii produse românești proaspete, ajutând producătorii locali. Apoi, când ai un aprozar, chiar simți că faci o diferență în viața celor din jur. Suntem o afacere de familie și poate și de asta ne simțim aproape de oameni. O altă mare bucurie a mea este că pot ajuta, din când în când, pe cineva care simt eu că ar avea nevoie de o reducere la cumpărături sau chiar să le fac un mic cadou.
Cum arată programul tău de lucru?
Cel mai mult timp îl petrec la magazi; mă găsiți acolo în fiecare zi,de luni până vineri, de la 7:30, pregătind deschiderea, până la 8 seara, când închidem. În weekend avem program mai scurt: sâmbăta până la 6, iar duminica, până la 4. Și atunci mai am ajutoare. Câteodată, rămân la magazin mai mult, atunci când am clienți dornici de vorbă.
Oferă-ne trei-patru sfaturi pentru o femeie care și-ar dori să înceapă o afacere în același domeniu ca și tine sau într-unul apropiat.
Primul sfat ar fi să studieze foarte bine domeniul în care vrea să-și deschidă afacerea. Experiența în domeniul care ne pasionează este un mare avantaj. Dar nu toți o avem, de aceea trebuie să învățăm constant, și înainte, și mai ales după ce am pornit la drum.Al doilea sfat ar fi să-și găsească o echipă de nădejde sau măcar câțiva profesioniști cu care să poată să colaboreze strâns. Dacă și familia este de partea ta, atunci știi că ai pe cine să te bazezi atunci când lucrurile nu merg chiar așa cum îți dorești. Un ultim sfat ar fi să se înarmeze cu o doză mare de curaj, răbdare și perseverență (vestea bună este că sunt resurse regenerabile!)și să creadă în visul lor. Nu în ultimul rând, le urez să poată să facă față tuturor situațiilor neprevăzute cu zâmbetul pe buze, dar asta, din fericire pentru mine, se învață și vine natural odată cu experiența.
Dacă ai avea ocazia, ai opta pentru o carieră diferită?
Cariera mea principală e cea de mama, apoi cea de antreprenor.Sunt foarte norocoasă că le pot combina, chiar dacă menținerea echilibrului este un proces continuu.
Ce planuri îți faci pentru 2016? Care sunt prioritățile tale?
Îmi doresc ca în 2016 să pot munci la fel de mult pentru ca afacerea să poată să crească. Un plan pe termen mai lung este să ne extindem și, o idee draga nouă, pe viitor să transformăm l’Aprozar într-un mic centru comunitar. Vrem să atașăm aprozarului o prăjitorie de cafea, pentru care vom face loc mutând atelierul de reparat biciclete, care e acum în spatele magazinului. Apoi, la vară,vom face sucuri proaspete din fructe și legume chiar în magazin.
Când a fost ultima dată când ai făcut ceva doar pentru tine?
Acum trei săptămâni am fost la tuns cu Călin, băiatul meu cel mare, și cineva de la salon m-a convins, cam ușor ce-i drept, să mă așez și eu pe un scaun în fața oglinzii și să mă relaxez un pic. Când am plecat, aveam șuvițe blonde.
Câștigi suficient încât să te întreții din businessul tău? Ești fericită cu ceea ce faci?
Da și da.
Ce întrebare ai fi vrut să ți se pună, dar nu s-a întâmplat?
Nu m-ați întrebat de unde îmi alimentez rezervele de energie, pasiunea și dorința de a face diferența. Sunt norocoasă să îl am alături pe soțul meu, Mihai, care-mi oferă un ajutor de care nu m-aș putea lipsi: el este sfătuitorul și sprijinul meu constant.