Olena Zelenska, soția președintelui Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj emoționant. Aceasta a mărturisit că se teme pentru viața soțului ei și se roagă ca totul să fie bine.
La fel care fiecare femeie din Ucraina, mă tem pentru soţul meu. În fiecare dimineaţă, înainte de a-l suna, mă rog ca totul să fie bine. Dar ştiu şi cât de puternic şi de rezistent este. Îşi iubeşte ţara, patria, îşi iubeşte naţiunea, familia şi pe mine. Şi ştiu cât de puternice sunt aceste sentimente. Aşa că va apăra toate acestea până la final, a transmis aceasta, potrivit news.ro.
În cele 21 de zile de război, Olena Zelenska a demonstrat că își susține necondiționat soțul și îi este alături în cea mai mare provocare a vieții lor. Președintele a susținut că el și familia sa sunt principalele ținte ale armatei ruse, însă nimeni nu va pleca din Ucraina.
Deși stă ascunsă împreună cu cei doi copii, Olena Zelenska s-a dovedit un sprijin important pentru soțul ei și pentru poporul ucrainean. Aceasta este activă pe rețelele de socializare și transmite constant mesaje de încurajare comptrioților săi. Prima doamnă a Ucrainei postează constant imagini care arată amploarea războiului.
În vârstă de 44 de ani, Olena Zelenska s-a căsătorit cu Volodimir Zelenski în 2003. În 2004 cei doi au devenit părinții unei fetițe, Oleksandra. În 2013 s-a născut și băiețelul lor, Kyrylo.