Granita, băutura ideală pentru vară

.

Nici nu a venit vara bine că ne-am gândit să va încântam cu o sugestie super-răcoritoare! Originară din Italia, mai exact Sicilia, Granita este un desert simplu de preparat…
uşor, savuros şi extraordinar de răcoritor. Ingredientele principale sunt  la îndemână oricui: apa, zahăr sau miere, siropuri,fructe şi/sau diverse arome.

Deşi este foarte asemănător cu sorbetul sau „gheaţă italiană”(italian ice), acest desert semi-îngheţat se remarcă prin faptul că este conceput astfel încât cristalele sau fulgii de gheaţă să fie destul de mari şi să ţi se topească în gură (în timp ce sorbetul se face măcinând fin gheaţa, până ce devine cremoasă).

Desigur, textura „tradiţională” diferă de la un oraş la altul. De pildă, în Palermo se consuma cu bucăţi consistente de gheaţă, în alte oraşe – aproape la fel de fin ca un sorbet, iar, în unele ţări, preparatul a devenit popular că băutură mai mult decât ca desert, servindu-se semilichid.

Aromele folosite diferă de la zonă la zonă, în funcţie de ce era mai la îndemână în piaţă locală în perioada în care Granita devenea populară. De pildă, lămâia stă la bază celor mai populare Granita din Sicilia, asta fiindcă lămâile siciliene sunt mai dulci şi mai puţin acide decât oriunde altundeva în lume, asemanandu-se cu lămâile Meyer (adică o încrucişare între lămâi şi mandarine sau portocale dulci).

Alte ingrediente clasice: migdale, mandarine, portocale şi portocale roşii, cafea, mentă, fructe de pădure (mai ales căpşune, mure, zmeură şi dude negre), rodie. În regiunea siciliană Catania este foarte populară Granita cu ciocolată.

Sicilienii consuma Granita adesea în compania unei brioşe siciliene, diferită de cea franţuzească prin faptul că este mai lată şi „scundă”.

Dacă deja v-am făcut poftă şi nu ştiţi ce variantă să încercaţi mai întâi, găsiţi mai jos câteva variante concepute parcă pentru a ne face pielea de găina doar când le gustăm!

PONT: Când puneţi compoziţia la congelator, alegeţi un vas lat şi întins, care să permită îngheţarea rapidă şi sfărâmarea facilă a pojghiţelor de gheaţă formate (procedura care ar trebui realizată cam o data la 30 min). La servire, se folosesc pahare de parfait sau boluri mici, iar linguriţele trebuie ţinute la congelator şi ele, pentru a nu topi cristalele de gheaţă în timpul servirii.

Granita cu migdale:

300 g migdale decojite, albite (merg şi cele deja făcute fulgi)
800 ml apă
175 g zahăr pudră

Se amestecă migdalele cu zahărul şi cu 300 ml apă, se pun în blender şi, după ce se obţine o consistenţă cât de cât uniformă, se adaugă şi restul de apă şi se mixează.

Se pune compoziţia într-un tifon foarte des şi se lasă peste noapte la scurs deasupra unui bol. Dacă vreţi să grăbiţi scurgerea, puteţi strânge din când în când tifonul între mâini până obţineţi cât mai mult lichid.”Laptele” rezultat se pune într-un container şi se bagă la congelator, amestecându-se cu o furculiţa de 4-5 ori în timpul procesului de îngheţare.

Odată îngheţată granita, se serveşte într-un bol. Puteţi decora cu biscuiţi amaretto sau cu sirop bazat pe amaretto, însă e delicioasă şi că atare, fără nimic altceva.

O variantă mai „bogată” se obţine înlocuind apa cu lapte de migdale şi reducând cantitatea de zahăr după gust.

Cum se face laptele de migdale? 4 părţi lapte se pun la fiert. Se adaugă o parte migdale proaspete măcinate (cu coajă cu tot) şi o parte migdale înălbite, decojite şi întregi, apoi se lasă la foc mic 30 minute. Se opreşte focul şi se lasă la infuzat (cu capac) pentru 20 minute. Se foloseşte un blender pentru a omogeniza compoziţia , apoi se adaugă 1/10 părţi esenţa de migdale  (cantitatea variază după gust) şi 1/8 părţi zahăr.

Granita cu merişor şi ardei iute

400 ml suc de merişor (cranberry)
60 g zahăr
1 ardei iute roşu, fără seminţe şi mărunţit
4 crenguţe de mentă
sucul de la o limetă mică
câteva frunzuliţe de mentă pt decor

Într-o crăticioară, se amestecă zahărul, sucul de merişor, crenguţele de mentă şi ardeiul iute. Se aduce la un clocot, se stinge focul, se acoperă şi se lasă să stea un sfert de oră. se strecoară şi se păstrează sucul, care se lasă să se răcească. Se adaugă sucul de limetă, apoi se acoperă vasul cu folie de plastic şi se da la rece, amestecând din când în când granulele de gheaţă.

Când a îngheţat complet, se „zgârie” fulgi de gheaţă cu o furculiţă direct în vasele de servire. Se bagă la congelator pentru  încă o oră. Când se serveşte, trebuie  arate ca o  grămăjoară de cristale „uscate” de gheaţă roşie şi se decorează cu frunzuliţele de mentă.
Granita cu Limoncello

100 g zahăr
400 ml apă
100 ml Limoncello
50 ml suc de lămâie proaspăt stors
200 ml frişcă bătută
un baton de vanilie, măcinat
fâşii ondulate de coajă de lămâie (decor)

Zahărul se topeşte în apă, într-o crăticioară pusă la foc mic. Se ia de pe foc, se lasă la răcit, se amestecă limoncello şi sucul de lămâie. Se dă la rece şi se procedează că în reţetă de mai sus. Înainte de servire, se prepară frişcă bătută tare şi amestecată cu vanilia. Se garnisesc paharele de granita cu frişcă şi se decorează cu fâşiile de lămâie.

Granita cu grapefruit şi anason stelat

65 ml apă
100 g zahăr
2 steluţe de anason
sucul unui grapefruit roz (cca 120 ml)

Apa, zahărul şi anasonul se fierb până se topeşte zahărul. După răcirea lichidului, se aruncă anasonul şi se toarnă sucul de grapefruit în apa îndulcită şi aromată. Se dă la rece şi se procedează că mai sus.

Espresso Granita

Amestecaţi espresso proaspăt preparat cu zahăr (după gust), răciţi şi daţi la congelator. Preparaţi precum e indicat în reţetele de mai sus. Înainte de servire, bateţi o frişcă grasă, dulce, tare şi cu puţină scorţişoară, şi puneţi câte 2-3 linguriţe în paharele de servire. Puneţi granita propriu-zisă peste frişcă aromată şi serviţi.

Desigur, puteţi să va jucaţi cu ingredientele şi aromele şi să faceţi orice Granita vă surâde! De asemenea, puteţi combină aromele şi altfel decât prin congelarea lor laolaltă. Mai exact, puteţi face două-trei tipuri de granita diferite, în culori contrastante (de ex. piersică cu pepene galben şi mure cu dude) pe care le aduceţi la consistenţa unui sorbet fin. Puneţi în paharele de parfait o jumătate de un fel şi o jumătate de un fel şi garnisiţi cu fructe răcite, frişca sau îngheţata asortată. Ne oprim aici, deoarece autoarea acestui articol nu mai poate de poftă.

Aşteptăm să ne spuneţi cu ce arome aţi experimentat şi ce minunăţii v-au ieşit!

Foto: Shutterstock

Află şi alte 37.000 de reţete şi articole, numai pe Gustos.ro!

Granita, băutura ideală pentru vară

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton