Calendarul conform căruia a fost stabilit zodiacul chinezesc are o vechime de peste 4600 de ani, fiind cel mai vechi din lume. Urmărește cu atenție datele exacte ale zodiilor chinezești și vei afla ce zodie ești în zodiacul chinezesc.
Este surprinzător cum tot zodiacul chinezesc este reprezentat prin regnul animal. Spre deosebire de zodiacul european, unde zodiile sunt și obiecte sau ființe umane, în zodiacul chinezesc nu vom găsi decât animale.
O legendă veche explică însă de ce toate zodiile chinezești poartă nume de animale. Legenda spune că marele Budhha, înainte de a pleca din această lume, a convocat toate animalele pământului, dar numai 12 au venit să își ia rămas bun. Astfel, el a stabilit ca zodiile să primească numele animalelor în ordinea în care ele s-au înfățișat înaintea sa.
Cel mai vechi calendar cunoscut al lumii este cel instituit de împăratul Huang Ti, încă din anul 2.636 î.Ch. Calendarul și zodiacul era calculate în vremurile vechi după aceleași principii. Chinezii au folosit un calendar lunisolar, adică țineau cont de rotația Soarelui într-un an de zile, dar și de fazele Lunii. De aceea, Anul nou și orice lună nouă începe în calendarul chinezesc la faza de Lună nouă.
Un an nou chinezesc începe la a doua sau a treia Lună Nouă după solstițiul de iarnă (în funcție de numărul de Luni Noi dintre două solstiții de iarnă). Prin urmare, data la care cade Anul Nou chinezesc în calendarul gregorian este variabilă între 20 ianuarie și 20 februarie.
Un an în calendarul chinezesc poate fi compus din 12 sau 13 luni. Un an obișnuit are 12 luni și, respectiv, 383-385 zile. La fiecare 2 sau 3 ani, anul are 13 luni și 383-385 zile și este numit „an intercalat”.
Zodiacul chinezesc a fost stabilit în timp la cele 12 zodii cu nume de animale și s-a renunțat treptat la cea de a 13-a zodie. Urmărește cu atenție mai jos datele cronologice ale tuturor zodiilor și află ce zodie ești în zodiacul chinezesc, dar și ce element primordial avea zodia ta în anul în care te-ai născut.
Șobolanul este prima zodie din ciclul zodiacului chinezesc, este o zodie de iarnă, luna ei este luna decembrie, iar zodia paralelă din zodiacul european este Săgetătorul.
Șobolanul este carismatic, sociabil, oportunist, știe să se bucure de viață și este foarte atașat de familie. Este destul de discret, are puțini prieteni, pe care și-i alege cu grijă, și este destul de sensibil la critici. Chiar dacă nu are o personalitate strălucitoare, Șobolanul este isteț, se descurcă foarte bine în viață și mai ales în situațiile critice și se descurcă destul de bine în afaceri. Șobolanul este o zodie nocoroasă, știe să facă bani și trăiește în confort.
Bivolul este a doua zodie din zodiacul chinezesc, este o zodie de iarnă, iar luna ei predilectă este luna ianuarie. Drept corespondent în zodiacul european este Capricornul.
Bivolul este foarte apreciat între celelalte zodii chinezești. El are un caracter simplu, onest, loial și generos. Bivolul este un om serios și stabil, când promite ceva, se ține de promisiune până în pânzele albe. Totodată, este un om direct, care îți spune verde în față ce are de zis și nu menajează pe nimeni, deoarece nici el la rândul lui nu se menajează. Bivolul muncește mult și face sacrificii pentru a trăi mai bine, dar este generos și cu toți cei pe care îi iubește.
Tigrul este a treia zodie din ciclul chinezesc, este o zodie de primăvară, iar luna acestei zodii este luna februarie. În zodiacul european, corespunde cu Vărsătorul.
Tigrul are un caracter dominant, este impulsiv, pasional, cuceritor, carismatic, dar și foarte agitat și nervos atunci când lucrurile nu merg așa cum își dorește el. Tigrul este genul de om curajos, care ia toate deciziile, fie ele bune sau rele și care nu dă socoteală nimănui. Are extravaganțele lui, este mare amator de călătorii și aventuri și face schimbări bruște în viață. Nu prea pune preț pe bani, ci pe experiențe și îi place să încerce tot felul de lucruri noi.
Iepurele este cea de a patra zodie, o zodie de primăvară, iar luna ei este luna martie. Drept corespondent în zodiacul european este zodia Pești.
Iepurele este inteligent, diplomat, un bun negociator și are instincte foarte bune, care îl ajută în orice situație. La fel ca Șobolanul, este considerată o zodie norocoasă, deoarece Iepurele știe să își croiască un drum bun în viață, știe să adune, să economisească și să ducă o viață liniștită. Fiind deosebit de prudent, Iepurele se descurcă foarte bine cu banii și nu puțini sunt nativii acestei zodii care lucrează în domeniul finanțelor sau în comerț și negoț.
Dragonul este cea de a cincea zodie din zodiacul chinezesc, este o zodie de primăvară, iar luna asociată cu ea este luna aprilie. Corespondentul Dragonului în zodiacul european este Berbecul.
Dragonul are o personalitate puternică, dar greu de tolerat. Îi place să comande, să se impună, în orice mediu ar trăi. Pentru el, viața este plină de schimbări, încercări, aventuri. Nu este genul de om care să se așeze undeva și îți poate oferi oricând o surpriză neplăcută, deoarece dispoziția lui este schimbătoare. Dar Dragonul are șarm, este inteligent și atrăgător. Cei mai mulți nativi au spirit creativ, au viziune și se implică în proiecte complexe pe care alții le-ar ocoli.
Șarpele este a șasea zodie, este considerată o zodie de vară, iar luna ei este luna mai. În zodiacul european, corespunde cu zodia Taur.
Șarpele este inteligent, intuitiv și eficient, dar face totul în tăcere. Este o persoană rezervată, care nu vorbește prea mult nici despre ea, nici despre planurile ei de viață. În mod surprinzător, Șarpele este deosebit de agil și știe cum să se strecoare printre provocările vieții. Nimic nu îl face să dea înapoi. Dacă întâlnește un obstacol, găsește cea mai scurtă cale să îl ocolească. Șarpele nu se teme de responsabilități în familie și poate fi un amant pasional.
Cea de a șaptea zodie din zodiacul chinezesc, Calul este o zodie de vară, asociată cu luna iunie. Corespondentul ei în zodiacul european este zodia Gemenilor.
Calul este o zodie norocoasă pentru chinezi și o asociază cu fericirea. Calul exprimă inteligență, dinamism, loialitate și eleganță. Puțini nativi din zodiacul chinezesc mai sunt atât de înzestrați precum cei născuți în zodia Calului. Acesta are o peronalitate strălucitoare, are o gândire limpede și principii clare de viață. Este muncitor și curajos, este independent și original, își alege profesii în care nu există plictiseală și monotonie, și, dacă ar putea, ar fi tot timpul pe drumuri.
Capra, cea de a opta zodie chinezească, este o zodie de vară și este asociată cu luna iulie. În zodiacul europrean, corespondentul ei este zodia Racului.
Capra sau Oaia, cum mai este numită această zodie, are o mare calitate și anume creativitatea. Mulți nativi din zodia Caprei se nasc cu talente deosebite de cântăreți, poeți, pictori sau meșteșugari. Caprei îi plac lucrurile frumoase, delicate, artistice. Nu prea se omoară cu munca, dar știe să profite de ocaziile bune când poate să câștige ceva. Capra este totodată sensibilă și arțăgoasă, dacă nu își găsește echilibrul. În dragoste, are nevoie de un partener care să o protejeze și nu este prea fidelă.
Cea de a noua zodie chinezească, Maimuța este asociată cu anotimpul toamnei și cu luna august. În zodiacul european, are drept corespondent zodia Leului.
Maimuța este șireată, abilă și deosebit de inteligentă, dar nu este considerată prea norocoasă. Maimuța se descurcă bine în viață, dar nu are realizări strălucite, decât dacă se asociază cu un partener de viață serios și bine organizat. Maimuța are o abilitate deosebită de a manipula oamenii și recurge adesea la diverse șiretlicuri, dar este ambițioasă și are o energie pe care o răspândește peste tot în jurul ei. În dragoste, este visătoare și sentimentală și o romantică incurabilă.
Cocoșul este cea de a zecea zodie din zodiacul chinezesc, este o zodie de toamnă, asociată cu luna septembrie. În zodiacul european, corespondentul ei este zodia Fecioarei.
Cocoșul are o mare calitate, aceea de a fi foarte sincer. Este el mândru, ușor superficial și lăudăros, dar este onest, este prietenos și este norocos. Totodată, este loial în dragoste și în toate relațiile lui amicale. Cocoșul este generos și va sări mereu în ajutorul prietenilor care au nevoie de el. O altă calitate deosebită a Cocoșului este aceea de bun organizator, ceea ce îl ajută să își dirijeze viața după principii clare. În dragoste, își dorește stabilitate și liniște și nu este tentat de aventuri.
Câinele, cea de a unsprezecea zodie, este asociat cu toamna și cu luna octombrie. În zodiacul european, el este corespondent cu zodia Balanței.
Câinele este o zodie mai puțin norocoasă, dar apreciată de chinezi pentru curajul și loialitatea ei. Are fler, are o intuiție ieșită din comun, este un personaj pragmatic și cu picioarele pe pământ. Soarta nu prea ține cu el, dar Câinele este corect și muncitor, iar dacă ajunge într-un mediu unde este apreciat, va avea multe de câștigat. În dragoste,Câinele este tandru și generos și știe cum să se facă iubit. Este familist din fire, dar găsește greu un partener de cursă lungă.
Ultima zodie, cea de a douăsprezecea, zodia Mistrețului este o zodie de iarnă, asociată cu luna noiembrie. Are drept corespondent zodia Scorpionului din zodiacul european.
Mistrețul sau Porcul are un caracter foarte apreciat și o mulțime de calități pentru care este foarte iubit de chinezi. Este un om serios, așezat, răbdător și foarte responsabil, mai ales cu familia lui. Mistrețul are o conștiință puternică și o forță interioară deosebită, fiind una dintre cele mai rezistente zodii la șocuri emoționale și schimbări dramatice. Mistrețul știe cine este și ce vrea și nu se dă clintit. Nu se omoară cu munca, dar știe să găsească diverse oportunități de a câștiga bani. Iar, în dragoste, este fidel, dar deosebit de gelos.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!