Home > Advertorial > Ștefan Luchian și frumusețea florilor în artă
Ștefan Luchian și frumusețea florilor în artă
.
Povestea de viață a lui Ștefan Luchian este legată de o viziune artistică sensibilă, de o abordare subtilă a luminii pe pânză, de suferință și de sublimarea ei în creație. Florile lui Luchian, surprinse în gloria lor efemeră, impresionează prin delicatețe și prospețime, prin culorile lor vii și naturalețea compoziției.
De numele lui Ștefan Luchian se leagă tablouri celebre cu anemone, trandafiri, crizanteme, tufănele, garoafe, maci, gălbenele și alte nenumite flori de grădină sau de câmp. Unele dintre acestea au fost vândute recente pentru sume record. Alte creații ale Pictorului florilor pot fi admirate în colecțiile Muzeului Național de Artă al României și ale Muzeului Zambaccian.
O viață zbuciumată și un destin artist prolific
Ștefan Luchian se naște în anul 1868, la Ștefănești, județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian, comandat de grăniceri. Se mută la București cu familia când avea 5 ani, urmează cursurile școlii primare din Tabaci, apoi ale Liceului Sfântul Sava. Nu excelează la învățătură, însă artele plastice sunt activități la care strălucește și pentru care se face remarcat printre colegi, cărora le face temele la desen, întreaga clasă apelând la ajutorul său.
Își continuă studiile la Academia de Arte Frumoase din București și, în același timp, urmează lecții de flaut la Conservator. Acestea din urmă îi vor fi de folos în perioada când va înregistra dificultăți financiare. Studiază artele la Munchen, apoi la Paris. Ca pictor, este influențat atât de Nicolae Grigorescu, maestrul, aflat în perioada sa de maturitate, pe care îl admiră și de la care pare să preia dragostea pentru peisajul rural și pentru natură, cât și de impresionism și tentația Art Nouveau. Își găsește însă propria expresie artistică inconfundabilă, prin culoare și lumină optimistă.
Trăiește monden, cu intensitate, se îndrăgostește, dar relația cu Cecilia Vasilescu, fiica primarului din Alexandria, se termină trist, în urma diagnosticului de scleroză multiplă pe care îl primește Luchian la numai 33 de ani. Până la sfârșitul vieții sale, în 1916, se va retrage tot mai mult din viața socială, fiind afectat de paralizie și pierderea progresivă a vederii. Din punct de vedere al creației, boala coincide cu etapa florilor.
Florile, tovarășele de suferință ale lui Ștefan Luchian
După instalarea bolii și dificultatea tot mai mare a pictorului de a ieși din casă, pentru a-și alege modele din aer liber, florile vor deveni tovarășele lui de suferință. Împresurat de dureri fizice, cu penelul legat de mână, aranjamentele florale îi vor fi modele de acum, pentru unele dintre cele mai emoționante reprezentări ale naturii statice din pictura românească.
Luchian se agață de culoare, de lumină, de prospețimea florilor, ca de viață, cu disperarea unui om care își cunoaște limitele fizice, conștient de efemer și de fiecare clipă prețioasă a existenței. Apar renumitele tablouri cu anemone, crizanteme, tufănele și garoafe.
La aproape un veac de la moartea sa, „Tufănele galbene” se va vinde pentru suma de 170.000 de euro. În 2018, creația „Gălbenele şi ulcior” a fost adjudecată la licitație contra sumei de 130.000 de euro. Ea va fi urmată în 2020 de pânza „Vas cu garoafe”, vândută contra sumei de 125.000 de euro.
Așa cum frumusețea florilor și amprenta pe care frigul, vânturile, bătaia ascuțită a ploilor sau arșița verii le imprimă în corolele lor fragile nu pot fi separate, nici tablourile cu flori ale lui Ștefan Luchian nu pot fi percepute în adevărata lor simțire artistică decât în contextul suferinței celui ce le-a zugrăvit pe pânză, este de părere filosoful Octavian Paler. Nimic mai adevărat despre omul și pictorul complex care va deveni un autentic creator de școală, caracterizat de vigoare cromatică, spontaneitate și pasiune, un model pentru generațiile viitoare de artiști.