Lily Collins a povestit că a fost victima abuzului verbal și emoțional, pe când avea doar 20 de ani.
Actrița din serialul Netflix „Emily in Paris” a dezvăluit că abuzul la care a fost supusă de iubitul ei de atunci a făcut-o să se schimbe dramatic.
„Relația mea romantică toxică a fost un abuz verbal și emoțional și m-a făcut să mă simt foarte mică”, a povestit actrița în cadrul podcastului We Can Do Hard Things.
„Am devenit tăcută și mă simțeam confortabil în liniște și simțeam că trebuie să mă fac mică pentru a fi în siguranță”, a mai spus Lily Collins, citată de EOnline.
Actrița a povestit că fostul ei iubit îi adresa „cuvinte îngrozitoare”, strigând-o „Micuța Lily” și „panaramă” pentru a o doborî.
„Pielea mea ceda. Aveam aceste atacuri de panică și infecții ale rinichilor. Toate aceste manifestări fizice însă, la acea vreme, nu am pus totul cap la cap. Era ca și cum trupul meu striga: „Nu ar trebui să fii implicată în așa ceva””, a mărturisit vedeta.