Natalia Guberna (64 de ani) a fost una dintre cele mai în vogă cântărețe de muzică ușoară românească din anii ’80 și a făcut furori în rândul publicului atât prin șlagărele sale, dar și prin frumusețe și șarm.
A debutat în muzică trupa Trio Express, alături de Carmen Mureșan (actuala Carmen Harra), iar apoi s-a lansat pe cont propriu cu piese precum “Să visez” (compusă de Marius Dragomir), “Am numai 16 ani” (Cornel Fugaru), “Valuri albe”, “Crede-mă, iubite!”, “Să visez”, “Iubirea mi-a bătut în geam” sau “Când iubești”. Natalia a intrat și în lumea teatrului, cântând în diverse spectacole de revistă, iar de mulți ani este actriță la Teatrul Excelsior, din București.
Deși nu a dus niciodată lipsă de succes pe plan profesional, în viața personală au rămas câteva lucruri neconcretizate – nu a fost căsătorită și nu are copii.
Artista a avut diferite relații de-a lungul vieții, iar cea mai lungă dintre ele a durat șapte ani. Cu toate acestea, Natalia și partenerul ei de la momentul respectiv nu locuiau împreună. Natalia Guberna a explicat într-un interviu apărut acum câteva luni în publicația ego.ro care este motivul pentru care nu a locuit niciodată cu un bărbat până acum. Actrița și cântăreața a precizat că și-a dedicat viața scenei și muzicii și “s-a obișnuit așa” să locuiască singură și să fie independentă.
“Am avut o legătură de șapte ani, dar nu am locuit niciodată cu un bărbat. Sunt obișnuită așa. M-am gândit că poate sunt eu de vină. Mie îmi place scena, sunt artistă, sunt și un pic aeriană, nu pot să stau la cratiță să gătesc. Mi-ar plăcea un bărbat care să mă admire și să mă încurajeze în ceea ce fac, să mă facă să mă simt foarte bine, să fac o mâncare și să spună ce bună e mâncarea, să ne plimbăm.” - a dezvăluit artista, potrivit sursei amintite mai sus.
În perioada ei de glorie ca solistă, apăruseră zvonuri că ar fi avut o legătură amoroasă cu celebrul compositor Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole (între 1994 - 2002) și cel care a avut o relație și cu Carmen Rădulescu. Natalia Guberna a clarificat că relația ei cu Șerban a fost strict profesională și nimic mai mult.
“Șerban m-a ajutat foarte mult, dar nu m-am culcat cu el. El avea o prietenă, pe atunci, o anume Anca. Mergeam la Șerban acasă, cu toții, a fost o prietenie frumoasă, cam un an și ceva. Pe urmă a apărut Carmen Rădulescu în viața lui, iar pe mine nu m-a mai difuzat la radio. M-am cam supărat atunci. Iar după ce a apărut Mădălina Manole în viața lui Șerban n-o mai difuza pe Carmen…Așa era Șerban…” - a mai spus Guberna, conform surselor amintite anterior.
Natalia Guberna (64 de ani) a fost una dintre cele mai în vogă cântărețe de muzică ușoară românească din anii ’80 și a făcut furori în rândul publicului atât prin șlagărele sale, dar și prin frumusețe și șarm.