Tudor Chirilă (48 de ani) și-a surprins fanii pe rețelele de socializare cu look-ul său.
Dacă o bună perioadă de timp a purtat părul scurt, de câteva luni, Tudor și-a lăsat podoaba capilară să crească.
Acum, Chirilă are o înfățișare vizibil schimbată
Artistul pregătește împreună cu colegii săi - Smiley, Irina Rimes, Theo Rose, Denis Roabeș (The Motans) și Pavel Bartoș, sezonul cu numărul 10 al show-ului “Vocea României”
El a postat pe rețelele de socializare mai multe video-uri și poze în care apare cu părul lung, creț și cu un început de barbă.
Noul sezon Vocea României revine pe micile ecrane, iar pentru prima dată vor exista doi antrenori – Smiley și Theo Rose.
Tudor Chirilă s-a declarat foarte entuziasmat de reînceperea filmărilor pentru Voce.
“Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care am posibilitatea să îmi exersez «competențele pedagogice» (râde) și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate.” – a spus Chirilă.
“Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a adăugat artistul.