Oana Roman (46 de ani) și Marius Elisei (35 de ani) formează un cuplu din ianuarie 2013. S-au împăcat în iunie 2021, după ce, în luna februarie a aceluiași an, au divorțat la notar. Împreună au o fiică, Isabela Maria, în vârstă de 7 ani.
Recent, vedeta TV a declarat că „lucrurile nu merg în direcția care trebuie” în relația cu Marius. Ulterior, bărbatul a reacționat în mediul online.
„Eu am încercat foarte mulți ani să îi explic, să mă mulez, să accept niște lucruri, nu se poate. Este clar că eu asta sunt și că asta este viața mea, munca mea e asta, menirea mea este să fac asta. Noi am vorbit de-a lungul anilor de zeci și sute de ori. Am ajuns în punctul în care am senzația că vorbesc doar eu”, a declarat Oana Roman la Antena Stars, potrivit Spynews.
„Eu nu consider că lucrurile merg în direcția care trebuie, din păcate. Cel puțin în ultima vreme. Probabil că este și o problemă a, nu știu, caracterului pe care îl am eu. Eu am evitat și evit în general să mă plâng sau să dezbat lucruri… Se spune că rufele se spală în familie”, a încheiat.
„Prefer să fiu criticat, decât să spun adevărul. Adevărul te costă scump. (…) Nu regret nimic în viața asta, doar trei aspecte: 1, 2, 3. Sunt doar pentru mine”, a scris Marius Elisei în mediul online.