Claudia Pătrășcanu (43 de ani) și Gabi Bădălău (34 de ani) s-au separat în vara anului 2019, după 4 ani și jumătate de căsnicie. Fostul cuplu are doi fii, Gabriel (7 ani) și Nicholas (5 ani). De curând, solista a declarat că afaceristul a amenințat-o.
„Lui, cum nu-i convine ceva și îl deranjează adevărul, deși adevărul ține de acțiunile lui, începe să turuie ca să nu tacă, să amenințe, crezând că mă sperie. A trecut de la amenințarea că-mi ia copiii, că el este cel mai în măsură să le dea educația potrivită, la amenințarea că vorbește el cu iubita lui să mă potolească puțin prin presă. Citez: «Știi bine că iubita mea e smardoaică și o știe toată țara. Așa că stai cuminte și vezi ce faci». Adică că o pune el pe iubita lui să mă bată dacă nu mă potolesc, cu tot felul de dovezi”, a declarat Claudia Pătrășcanu, pentru Click!.
De la începutul anului 2021, Gabi Bădălău formează un cuplu cu Bianca Drăgușanu (40 de ani). Afaceristul și modelul s-au despărțit în aprilie 2022, după aproape 1 an și jumătate de relație. Perechea s-ar fi împăcat.
„Păi, eu nu m-am certat nici măcar cu fosta lui amantă, cea din timpul căsniciei, și n-am avut nimic de împărțit cu nimeni, pentru că, de fapt și de drept, toată lumea s-a convins de el. Chiar și propria lui familie, dar familia își apără numele și implicit feciorul. (…) PS: Nu mi-e frică de nimeni și de nimic. L-aș sfătui să cântărească mai bine situația și să realizeze că o amenință cu bătaia pe MAMA COPIILOR LUI”, a mai declarat solista.
În mai 2022, Gabi Bădălău a spus ce relație are cu solista la aproape 3 ani de la despărțire.
„E foarte defectuoasă. E o fire foarte conflictuală. Nu înțeleg, sunt uimit și șocat de atitudinea Claudiei, de atitudinea avocaților. Nu înțeleg răutatea pe care o are asupra mea de a mă decădea din drepturi, de a mă omorî mai are să zică. Îmi face plângeri zilnic sau săptămânal, inclusiv duminică, când am avut un eveniment în familie (n.red.: nunta surorii lui, Sabina), a sunat la 112 pentru o prostie. Sunt obișnuit cu plângerile Claudiei. Că nu duc copiii acasă, cu toate că aveam un acord să aduc copiii luni”, a declarat Gabi Bădălău la „Xtra Night Show”, potrivit Spynews.
„Claudia e bipolară. Are dublă personalitate. Încerc să fiu foarte civilizat și foarte diplomat cu ea. Eu am formulat o cerere, o tranzacție, la începutul dosarului. Tot spune că nu-i dau divorțul, de parcă ar fi un obiect, am făcut acea tranzacție care era în avantajul său și al copiilor, dar nu a acceptat-o”, a completat.