Andreea Antonescu (39 de ani) a petrecut sărbătorile de iarnă alături de fiica ei, Sienna (10 ani), și de tatăl acesteia, Traian Spak (39 de ani), în Statele Unite ale Americii. Solista și fostul ei soț s-au separat în vara anului 2019. Atunci, cântăreața și fiica ei au revenit din SUA la Galați.
În prezent, artista se află în America. „Sunt în State. În sfârșit am prins și eu o perioadă să fug din țară, să zic așa, și să vin din nou în State. Voi sta o lună și ceva. Sunt aici de două săptămâni. Prima perioadă am petrecut-o în Vegas, pentru că am ajuns fix înainte de Crăciun și mi-am dorit foarte tare să fac sărbătorile alături de Sienna”, a declarat Andreea Antonescu, în emisiunea „La Măruță”.
„Am stat cu toții, cu mama, cu fratele meu, cu prietenul mamei. A fost exact așa cum și-a dorit Sienna, cu familia întreagă. După care am venit mai la căldură, în L.A., unde am locuit acum mulți ani de zile. Sunt foarte încântată”, a completat.
De la reuniune nu a lipsit nici tatăl Siennei, Traian Spak. „Noi suntem în relații foarte bune, înainte de orice, chiar dacă ne-am separat. Știm foarte bine care ne este scopul, care ne este planul în continuare, și anume Sienna, ei să-i fie bine și să fie fericită. Noi, ca părinți, pentru că, indiferent de orice, acest statut nu ne poate fi luat de nimeni, facem tot posibilul ca al nostru copil să fie fericit”, a mai declarat solista.
„De Revelion am stat acasă, am povestit, am cântat, ne-am distrat, am făcut ce și-a dorit copilul, ea a avut și o prietenă foarte bună alături. În noaptea aceea am ieșit puțin și am revenit acasă. Am venit aici, până la urmă, pentru a petrece sărbătorile împreună”, a mai spus.
Întrebată ce-și dorește de la 2022, Andreea Antonescu a completat: „Prima dorință e ca toți să fim sănătoși, fericiți și împliniți, cariera să meargă mai departe, să am multe piese singură, dar și cu Andre, și, Doamne-ajută, și un copil, de ce nu? Îmi doresc!”.