Dani Oțil (40 de ani) și Gabriela Prisăcariu (28 de ani) au devenit părinții unui fiu, Luca Tiago, pe 11 septembrie 2021. Pe 24 octombrie, perechea și-a botezat fiul. Evenimentul a avut loc în restaurantul prezentatorului TV din București. Nașii lui Luca sunt modelul Laura Dumitru și omul de afaceri Homan Tandijono.
„Mergem la botez, ce gânduri vă animă?”, l-a întrebat Gabriela pe Dani, în drum spre biserică. „Eu nu mă dezbrac să intru în chestia aia!”, a glumit prezentatorul TV.
De la petrecere nu au lipsit Răzvan Simion (41 de ani), co-moderatorul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”, iubita lui, Daliana Răducanu (30 de ani), și asistenta TV Ramona Olaru (32 de ani). Atmosfera a fost întreținută de solista Raluka (31 de ani).
În mediul online, atât Gabriela, cât și Dani au publicat câte o fotografie de la eveniment. Modelul a postat pe Instagram o imagine cu ea, Dani și Luca, în dreptul căreia a scris: „Hai că ne-a ieșit bine 😍😂”. La rândul său, Dani a publicat o imagine cu el și Luca, în dreptul căreia a scris: „Ca băieții…”.
Perechea a optat pentru ținute viu colorate. Dani a purtat un costum bleu deschis, în timp ce Gabriela a ales tot un costum, însă roșu.
„Gabriela este superbă, iar Dani este pastel-fondant, adică sunteți dulci cu toții”, a comentat cineva. „Felicitări, familie minunată. Superb nume, bebe binecuvântat și părinți super norocoși. Creștere ușoară și numai bucurii”, a mai scris o urmăritoare.
Gabriela Prisăcariu și Laura Dumitru
Dani Oțil, Gabriela Prisăcariu, fiul lor, Luca, și nașii lui, Laura Dumitru și Homan Tandijono