În cadrul rubricii Marțea Neagră cu Iulia Albu, din emisiunea La Măruță, Iulia (39 de ani) a comentat mai multe imagini cu Larisa Drăgulescu (36 de ani), fosta soție a sportivului Marian Drăgulescu (40 de ani). Săptămâna aceasta, Iulia a comentat fotografii surprinse de vedete în rapiță sau în preajma altor flori.
„Când spuneam că se poate mult mai rău, la asta mă refeream. Nu înțeleg de ce cineva ar vrea să se pozeze în rapiță în felul ăsta, decât dacă promovează un sector al economiei mai puțin apreciat sau validat în momentul de față, cel puțin în România.
Cel puțin din ce știu eu. Nu știu să existe acest titlu de culegătoare de rapiță. Poate s-a dus să culeagă rapița, până la urmă, nu trebuie să fim răutăcioși”, a declarat Iulia Albu în cadrul rubricii sale.
Larisa Drăgulescu a devenit una dintre vedetele care câștigă bani din imagini și filmări erotice publicate pe un cunoscut site internațional pentru adulți.
„Gurile rele există, bineînțeles, și mă blamează pentru ceea ce am ales să fac, însă, dacă stăm să ne gândim bine, în fond, eu pe rețelele mele de socializare întotdeauna am avut postări provocatoare sau deloc cuminți, aș putea spune. Așa că nu e este ca și cum am fost o călugăriță și acum am ales să mă dezbrac.
Îmi place să pozez erotic sau chiar porno și nu am niciun fel de inhibiție în ceea ce privește asta. Mă simt fericită că pot să fac asta și să câștig bani frumoși făcând ceva ce îmi place”, a declarat Larisa, în exclusivitate pentru Playtech.