Viviana Spospub, concurentă la emisiunea "Ferma", dezminte zvonurile potrivit cărora între ea și George Burcea s-ar fi infiripat o poveste de dragoste.
Unul dintre promo-urile emisiunii “Ferma”, difuzat la Pro TV, în care George Burcea (32 de ani) se sărută pasional cu frumoasa vedetă de televiziune Viviana Sposub (22 de ani) i-a făcut pe toți să se întrebe dacă între cei doi se întâmplă ceva mai mult decât interpretarea unor roluri pentru un reality show.
Pentru a închide gurile curioșilor care i-au cuplat deja, Viviana a explicat, după prima ediție a sho-ului “Ferma” că interesul ei este să câștige marele premiu al emisiunii, nicidecum să-și găsească un partener:”N-am venit aici să mă cuplez. Că dacă mă cuplez, îmi iau gândul de la premiu și de la ce am eu de făcut. Eu de obicei când mă îndrăgostesc, uit de tot și nu-mi mai pasă de nimic, deci nu am venit să mă îndrăgostesc aici că vreau să-mi iau apartament.”
Până să participe la “Ferma”, Viviana Sposub a prezentat, o perioadă, rubrica Meteo din cadrul Observatorului, la Antena 1, iar apoi a ajuns la Pro TV, alăturându-se echipei “Vorbește lumea”.
Viviana Spospub, concurentă la emisiunea "Ferma", dezminte zvonurile potrivit cărora între ea și George Burcea s-ar fi infiripat o poveste de dragoste.