Victor Cornea (29 ani) a făcut primele declarații cu privire la relația pe care o are cu Andreea Bălan (39 ani). Jucătorul de tenis a fost rezervat până acum în declarații, cu toate că postează destul de des imagini cu iubita lui pe rețelele de socializare.
Victor Cornea a menționat că se află în cea mai bună formă din cariera sa de când o are alături de Andreea Bălan. Artista l-a însoțit deja în câteva turnee și l-a susținut din tribune. Astfel, tenismenul spune că relația cu Andreea a avut un impact pozitiv asupra carierei sale.
"Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. râde)! Sunt fericit și liniștit, cu siguranță”, a declarat Victor Cornea în emisiunea „Așii tenisului” de la Digi Sport.
„O apreciez foarte mult (n.r. - pe Andreea Bălan), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi”, a precizat jucătorul de tenis.
În anul 2023, Victor Cornea a câștigat cinci turnee Challenger la dublu (Oeiras, San Remo, Rovereto, Tenerife și Oeiras 5) și a ajuns pe locul 76 ATP.
„O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, a mărturisit tenismenul.